„Pentru Lituania, RM este o ţară aproape de inimă. Istoria noastră este similară, am avut aceleaşi dificultăţi, creăm naţiunile noastre de la zero, încercăm să obţinem tot ce este mai bun pentru popor, de aceea Lituania susţine atât de mult Republica Moldova. Sunteţi o naţiune europeană şi locul vostru este în Europa. Totul este în mâinile poporului şi ale politicienilor. Suntem gata să vă ajutăm şi vă vom ajuta, dar numai voi, cetăţenii RM şi politicienii, trebuie să vă asumaţi responsabilitatea pentru viitorul ţării”, a menţionat preşedintele Lituaniei.

La rândul său, Nicolae Timofti a menţionat că Ordinul Republicii a fost oferit în semn de recunoştinţă pentru susţinerea ţării noastre.

„Sunt bucuros şi extrem de onorat s-o salut la Chişinău pe doamna Dalia Grybauskaitė, care este un prieten al RM şi un mare susţinător al parcursului european al ţării noastre. Înalta distincţie pe care i-am oferit-o astăzi este o recunoaştere a meritelor pe care domnia sa le are faţă de RM. Vă mulţumesc, doamnă preşedintă, pentru susţinerea pe care ne-o acordaţi şi fiţi binevenită în Republica Moldova”, a declarat Timofti, în cadrul briefingului.

În context, şeful statului a menţionat că RM a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Lituaniei, iar Lituania a fost a doua ţară, după România, care a recunoscut independenţa RM.

Dalia Grybauskaitė întreprinde o vizită de o zi la Chişinău. Oficialul a fost întâmpinat în această dimineaţă cu onoruri militare, la Aeroport, după care a avut o întrevedere tête-à-tête cu preşedintele RM, urmată de declaraţii pentru presă.