icon

Guvernul Republicii Moldova a acordat un milion de lei familiilor victimelor accidentului elicopterului SMURD

08-06-2016 18:10
1,145

În cadrul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, a fost adoptată decizia privind alocarea, din Fondul de rezervă al Guvernului, a sumei de un milion de lei pentru familiile celor patru membri ai echipajului SMURD, care și-au pierdut viața în accidentul ce a avut loc pe 2 iunie a.c. în raionul Cantemir.

 

Premierul Pavel Filip a menţionat că acesta este un gest firesc şi a solicitat instituţiilor responsabile să întreprindă toate măsurile necesare ca acest ajutor să ajungă cât mai repede la destinaţie.

 

Totodată, Prim-ministrul a remarcat faptul că organele de resort au acţionat exemplar în cazul dat, reuşind să finalizeze într-un termen restrâns ancheta penală privind accidentului elicopterului SMURD. „S-a reușit o mobilizare bună, iar acest lucru a fost cel mai potrivit gest pe care puteam să-l oferim în memoria eroilor SMURD”, a spus Premierul.

 

De asemenea, Pavel Filip a mulţumit Guvernului României pentru ajutorul pe care îl acordă Republicii Moldova, în continuare, prin serviciul SMURD, exprimând şi recunoştinţa pentru acest fapt.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31