Preşedintele CSM s-a abţinut însă de la comentarii, întrucât, spune el, nu sunt dovezi care ar demonstra că imobilul îi aparţine lui Sternioală. Asta, deşi, echipa Jurnal TV l-a surprins pe judecătorul CSJ ieşind din curtea casei la volanul unui BMW, maşină care, la fel, nu se regăseşte în cea mai recentă declaraţie de avere.

Pentru aceasta sunt organe competente care urmează să se autosesizeze, să întreprindă măsurile necesare. Există aşa un organ, Comisia Naţională de Integritate, care urmează să se autosesizeze şi să depună efort în acest sens. La moment, eu nu pot să declar nici pro, nici contra, pentru că eu nu am nici o dovadă şi nu vreau să cred în nişte afirmaţii generale, Când vor fi probe, se va examina cazul, dacă va ajunge la CSM”, a declarat Victor Micu.

În urma unei investigaţii a jurnaliştilor de la Ziarul de Gardă a ieşit la iveală informaţia că, judecătorul Curţii Supreme de Justiţie, Oleg Sternioală, are o casă de lux într-un cartier rezidenţial din oraşul Codru, înregistrată pe numele părinţilor săi pen­sio­nari, care au trăit însă toată viaţa la Flo­reşti.

Conform datelor cadastrale, imobilul are o suprafaţă de 120 de metri pătraţi şi este construit pe un teren de şase ari.