Percheziţiile se desfăşoară în oraşele Cahul, Ialoveni, Comrat, Taraclia, Ceadâr-Lunga, inclusiv la pichetul Valea Perjei, a declarat pentru Jurnal.md şeful Procuraturii Anticorupţie, Eduard Harunjen.

În total au loc 17 percheziţii la domiciliile a câteva zeci de persoane fizice implicate în contrabandă cu spirt, dar şi la domiciliile şi locurile de muncă a trei poliţişti de frontieră de la pichetul Valea Perjei şi de la Direcţia Regională „SUD”. În vizorul procurorilor anticorupţie este şi şeful Inspectoratului de Patrulare Ceadâr-Lunga.

„Aceştia riscă să fie cercetaţi penal pentru corupere activă, corupere pasivă şi implicare în contrabandă cu spirt. În cadrul percheziţiilor au fost depistate 20 de tone de spirt de contrabandă”, a menţionat pentru Jurnal.md, Eduard Harunjen.

Alte 10 tone de spirt de contrabandă au fost confiscate de către procurorii anticorupţie în urma a două încercări eşuate de trecere peste frontieră. Dosarul pe marginea acestui caz a fost iniţiat în septembrie 2014.