Actualitate

Premierul Pavel Filip a depus flori la sediul Ambasadei României în memoria victimelor accidentului aviatic

De asemenea, Pavel Filip a semnat în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada României, prilej cu care și-a exprimat compasiunea și a transmis condoleanțe familiilor victimelor.

„Este de datoria noastră morală să exprimăm respectul față de victimele acestui accident. Îi considerăm eroi deoarece prin vocația lor de a salva vieți omenești au căzut ei însiși. Guvernul a întreprins toate măsurile necesare pentru desfăşurarea anchetei. Este o filă tristă pentru SMURD, deoarece ei au întreprins totul pentru a ajuta cetățenii Republicii Moldova”, a afirmat Pavel Filip.

Amintim, că în cadrul ședinței de urgență de aseară, cu șefii instituțiilor implicate în elucidarea accidentului aviatic, din raionul Can­te­mir, Prim-ministrul a cerut investigarea obiectivă și corectă a cauzelor acestui eveniment tragic.

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *