Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Direcția Sănătății a Consiliului municipal Chișinău a aplicat sancțiuni conducerii Spitalului de ftiziopneumologie

   2041

Mihai Moldovanu, șeful Direcției Sănătate a Consiliului municipal Chișinău a luat atitudine vizavi de cazul înregistrat săptămâna trecută la Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, unde au fost filmați șobolani în saloanele bolnavilor.

Astfel, directoarea Maria Cetulean a fost demisă din funcție. Ordinul șefului Direcției Sănătate a fost semnat vineri, 17 aprilie 2015, a precizat Mihai Moldovanu în cadrul unei conferințe de presă.

Până la anunțarea unui concurs privind selectarea noului director al Spitalului de ftiziopneumologie, atribuțiile acestuia vor fi îndeplinite de către un șef interimar și anume de către Carmina Paladi, șefa secției nr. 1 din cadrul instituției medicale.

Totodată, vor fi aplicate măsuri și asupra altor angajați ai Spitalului implicați în procesul curativ și anume șefa șecției de ftiziopneumologie, asistenta acesteia, dar și alte persoane în atribuțiile cărora intră verificarea și informarea administrației asupra neregulilor observate. De această dată sancțiunile vor fi aplicate de către conducerea spitalului.  

E de menționat că, spațiile unde era amplasată Secția de ftiziopneumologie nr. 2 au fost închise. Acestea vor fi conservate până vor apărea posibilități de renovare sau poate chiar secția nu va mai fi deschisă pentru tratarea bolnavilor.

Foștii pacienți ai secției menționate au fost transferați în spitalul din satul Vorniceni.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău