Președintele Nicolae Timofti a decretat 3 iunie drept zi de doliu național

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret prin care ziua de 3 iunie este declarată zi de doliu, în legătură cu prăbușirea unui elicopter al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), în satul Haragîș, raionul Cantemir, soldată cu pierderi de vieți omenești.

Astfel, mâine, 3 iunie , în toate localitățile republicii, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare vor fi arborate în bernă drapelele de stat.

La ora 12:00, se va cinsti memoria victimelor accidentului aviatic, prin păstrarea unui moment de reculegere.

De asemenea, se recomandă autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor să renunțe la desfășurarea acțiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să țină cont de specificul zilei la editarea publicațiilor și la formarea programelor în această zi.

Elicopterul SMURD, care s-a prăbuşit astăzi în preajma localităţii Haragîş, raionul Cantermir, plecase la Cahul să preia un cetăţean în stare foarte gravă, intubat şi ventilat mecanic, care trebuia transportat într-un spital din Chişinău, Accidentul s-a produs înainte să ajungă la pacient.

Filmul prăbuşrii wlicopterului SMURD şi ce s-a întâmplat cu aeronava care a venit să salveze vieți poate fi citit AICI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.