Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis un mesaj prin care îşi exprimă regretul în legătură cu prăbuşirea unui elicopter SMURD, în Haragîş, raionul Cantemir soldată cu patru morţi.
„Îmi exprim profunda compasiune şi transmit condoleanţe familiilor membrilor echipajului SMURD, care şi-au pierdut viaţa, încercând să salveze o altă viaţă. Este un moment trist pentru cetăţenii de o parte şi de alta a Prutului şi pentru mine personal,” se arată în mesajul preşedintelui.