Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Plantaţia de migdali şi nuci…

Plantaţia de migdali şi nuci ECO. Produse crescute după standardele europene

Igor şi Tatiana Golban au plantat, în 2006, în satul Carahasani, Ştefan-Vodă, o livadă de migdali şi nuci pe o suprafaţă de 21 ha. „În 2004, am investit bani în procurarea terenurilor, după care, în 2006, am plantat primii copaci de nuci şi migdali. Am ales aceste două culturi pentru că sunt ecologice şi nu este nevoie să fie stropite cu pesticide. Şi îngrijirea lor este mai simplă”, povesteşte Tatiana.

Familia Golban a beneficiat de subvenţii de la stat ca să cumpere puieţi certificaţi şi testaţi, rezistenţi la condiţiile climatice din R. Moldova. „Deşi cărţile spun că primele fructe de migdale pot fi strânse deja în al patrulea an, totuşi, e nevoie să te înarmezi cu răbdare”, susţin producătorii, care în primii ani au dat jos fructele, ca să permită copacilor să se dezvolte. Ei au ales să planteze copacii în diferite perioade, ca să aibă roadă pe parcursul mai multor ani.

Tinerii antreprenori susţin că, în acest an, au obţinut cea mai mare producţie de migdale. „Migdalele culese în 2014 le-am vândut unor intermediari, care le-au exportat. Am fost nevoiţi să acceptăm un preţ mic, pentru că nu aveam un depozit unde le-am fi păstrat. În acest an, cu ajutorul unui grant oferit de stat, am reuşit să construim un depozit. Acum, pentru că avem unde le păstra, putem vinde migdalele la un preţ mai bun”, ne spune femeia.

568-migdale„Ne aflăm în perioada de conversie, pentru obţinerea certificatului Eco, care garantează un produs sută la sută natural. Suntem în anul trei de conversie – ultimul an. Desigur, a fost o perioadă grea, dar dacă ţi-ai propus să obţii ceva, trebuie să fii insistent, să respecţi toate condiţiile”, explică antreprenoarea.

Familia Golban participă la expoziţii agro din R. Moldova, unde îşi comercializează producţia ecologică. „Ca un fermier să reuşească, are nevoie de produse de calitate şi de promovare”, spune Tatiana.

În 2015, fermierii au strâns până la 10 tone de migdale. „La sfârşitul acestui an vom face toate calculele şi deja vom vedea cât am cheltuit şi cât am câştigat. Ne bucurăm că am obţinut o producţie foarte bună, iar acum singura noastră problemă este cum să ne vindem cât mai bine produsul. Certificatul pe care îl vom obţine în această vară ne va permite să livrăm fructele şi în restaurantele, cafenelele şi supermarketurile din ţară şi poate chiar în afara ţării. Acum am trecut la o altă etapă, când simţim nevoia să ne ambalăm frumos produsele, pentru a le aduce pe rafturile magazinelor într-o „haină” colorată, atractivă şi pe placul cumpărătorului. De aceea, lucrăm intens şi la acest capitol”, ne spun antreprenorii.

În R. Moldova sunt aproximativ 70 de producători certificaţi Eco, dintre care 30 sunt orientaţi la piaţa locală, iar 40 – la export. Potrivit datelor statistice, în 2007, în R. Moldova erau 7.000 ha de terenuri agricole Eco, iar în 2012 – 61.000 ha, care constituie doar 2% din terenurile R. Moldova.