Linkuri accesibilitate

Apărarea drepturilor copilului în R.Moldova între priorități și politizare


Avocatul poporului pentru protecția drepturilor copilului, Maia Bănărescu, aleasă în funcție de deputați la începutul lunii aprilie, și-a prezentat opinia despre situația drepturilor copilului în Republica Moldova. Ea a declarat în cadrul unei conferințe de presă că există restanțe în domeniul accesului copiilor la servicii medicale, de protecție și incluziune socială.Avocatul poporului pentru protecția drepturilor copilului a mai spus că pledează pentru eliminarea discriminării și a violenței față de copii.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:12 0:00
Link direct

Maia Bănărescu își propune să devină un apărător al drepturilor copiilor, întâi de toate a celor care, urmare a procesului de închidere a orfelinatelor, revin în familiile biologice sau au nevoie de asistență specială chiar în comunitate.

Sunt zece ani de când a demarat reforma de dezinstituționalizare, și deși marea parte a copiilor s-au integrat cu ușurință la școală, în unele localități incluziunea copiilor cu nevoi speciale trenează, susține Bănărescu. În opinia ei, își fac efectul și politicile la nivel național, or autoritățile locale trebuie să preia serviciile susținute până acum din fonduri străine, în condițiile unor bugete austere:

„Din 2017, finanțarea serviciilor sociale este pusă în seama autorităților publice locale, ceea ce înseamnă că este într-adevăr un risc serios pentru durabilitatea acestor reforme. Finanțarea la nivel local este foarte slabă, bugetele locale sunt foarte sărace și diferă de la o localitate la alta. La fel, la nivel de comunitate lipsesc persoanele, specialiștii pentru drepturile copilului.”

Maia Bănărescu crede că la nivel local încî nu se înțelege că toți copiii în situații de risc, care cresc în familii nevoiașe sau sunt lăsați în grija buneilor trebuie să fie sub supraveghere permanentă. Iar școala, ca parte a comunității ar trebui să fie implicată în acest proces, mai adaugă avocata:

„Sistemul nostru educațional este bazat pe învățare, dar nu pe educație. Copiii cunosc foarte multă teorie, dar mai puțin sunt pregătiți pentru viața cotidiană. Copiii nu cunosc cum să evite situațiile de risc, nu sunt pregătiți pentru a face față situațiilor de risc. Și aici, consider că este foarte important rolul psihologului. Cunoaștem situația în care psihologii lipsesc cu vehemență din instituțiile de învățământ.”

Avocata poporului a mai spus că mizează în acest proces pe sprijinul organizațiilor obștești care apără drepturile copilului. Este și nevoia despre care vorbesc apărătorii din mediul neguvernamental, pentru că, spune Cezar Gavriliuc, preşedintele Centrului de Informare şi documentare privind drepturile copilului, instituția avocatului poporului are mai multe pârghii de influență la nivel de politici, decât le are societatea civilă.

Experiența anilor trecuți, când apărătorii drepturilor copilului din societatea civilă și din oficiul avocatului poporului erau pe baricade diferite, menține deocamdată neîncrederea, până la proba contrarie, față de agenda anunțată de avocată, spune Cezar Gavriliuc.

El spune că este o reacție urmare a lipsei de transparență cu care a fost aleasă avocata Maia Bănărescu, dar și a procesului tergiversat de selecție a ombudsmanului:

„Din păcate, inclusiv această instituție este una politizată și acesta este un lucru de care trebuie să ținem cont. Noi am insistat ca să avem mai multă influență în procesul acesta de selecție, dar cooperarea ar trebui să fie una foarte bună, pentru că noi vedem rolul avocatului poporului ca într-adevăr un pilon care ar face advocacy, ar promova drepturile copilului, și ar face asta la nivelul politicilor și de comunicare cu instituțiile statului.”

Cezar Gavriliuc împărtășește însă prioritățile pentru începutul de mandat al avocatei poporului:

„Vedem foarte multe cazuri în care primarii, autoritățile publice locale nu-și îndeplinesc responsabilitățile lor. Ei sunt cei care trebuie să aibă grijă de persoanele, de cetățenii care nu sunt capabili încă să-și apere drepturile. În special când este vorba de abuzul față de copii, neglijarea copiilor. Dezinstituționalizarea ar fi la fel o prioritate, în special ce ține de copiii de vârstă fragedă. E nevoie să vedem cum le oferim un mediu protectiv, într-o familie.”

Avocata poporului a mai anunțat că va monitoriza situația copiilor care se află în detenție și în ce măsură au acces aceștia la serviciile medicale și de reintegrare socială. Actualmente însă, așa cum a precizat Maia Bănărescu, prioritate are inspectarea organizării odihnei de vară a copiilor, sub aspectul condițiilor de securitate, inclusiv alimentară.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG