Egiptenii vor mai multe mere moldovenești

Fermierii moldoveni își vor exporta producția în Egipt, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Directorul ANSA, Ion Sula, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentații autorității echivalente din România (ANSVSA), iar printre subiectele discutate a fost dezvoltarea relațiilor cu Republica Arabă Egipt, fiind agreat un protocol de colaborare în domeniul sănătății animalelor și a siguranței alimentelor între Republica Moldova și Republica Araba Egipt.

Solicitat de Moldova.ORG, șeful serviciul de presă al ANSA, Victor Tocan, a declarat că în decembrie 2014 au fost exportate în Egipt 606 tone de mere moldovenești (30 containere a câte 20 de tone), iar acum sunt doi exportatori din Moldova care negociază cu partea egipteană exportul unor noi loturi de mere.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.