O companie din Moldova, amendată cu 5 milioane lei, pentru că a refuzat un control inopinat

Consiliul Concurenţei a amendat cu cinci milioane lei întreprinderea mixtă ”47 th Parallel” S.R.L., care deţine reţeua de supermarkete „Magazinul nr. 1” din capitală. Amenda a fost aplicată, pentru după ce conducerea companiei a refuzat să se supună inspecției desfășurate de către autoritatea de concurenţă.

Consiliul Concurenței a dispus pe 5 februarie efectuarea inspecției inopinate la întreprinderea ”47 th Parallel” S.R.L, însă conducerea întreprinderii a refuzat să se supună inspecției desfășurate de către angajații autorității.

Plenul Consiliului Concurenței a constatat săvârșirea încălcării prevăzute de Legea Concurenței, de către companie,  prin refuzul de a se supune inspecției desfășurate și prin prezentarea incompletă a documentelor aflate în raport cu scopul și obiectul investigației.

Ca urmare, a fost aplicată o amendă în mărime de circa 5 milioane lei. Amenda urmează să fie achitată de către Î.M. „47 th Parallel” S.R.L. în bugetul de stat până la data de 6 mai 2015.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.