Expresia „a pierdut un imperiu şi nu şi-a găsit încă un rol” a fost aplicată pentru prima dată în Marea Britanie, de către un fost secretar de stat al SUA. Britanicii ştiu la fel de bine că oricine cât de inconfortabil poate fi să pierzi un imperiu şi să nu-ţi găseşti o menire, scrie Ash. Unii ar putea să spună că Marea Britanie nu a ajuns nici acum în acel punct. De altfel, soarta a ceea ce se dorea a fi un „imperiu heartland” (inima lumii) - format din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi o mică parte din Irlanda - nu este încă decisă. Aceasta este şi o temă majoră în alegerile generale din Marea Britanie.

Cel puţin aceste insule cu o istorie complicată au fost înconjurate de apă. Prin contrast, Rusia a fost un „imperiu pe pământ”, care a crescut de-a lungul secolelor. Istoricul Geoffrey Hosking susţine în cartea „Rusia: Oameni şi Imperiu” că problema istorică a Rusiei este că aceasta nu a fost niciodată în stare să distingă destul de clar între naţiune şi imperiu. De fapt, „construirea unui imperiu a împiedicat formarea unei naţiuni”.

Mai mult decât atât, în timp ce imperiul britanic a fost lent dizolvat în peste mai mult de 20 de ani, imperiul ruso-sovietic a fost demontat în puţin peste doi ani, între 1989 şi 1991 - una dintre cele mai spectaculoase dispariţii din istorie.

Ash consideră că ar fi fost un eveniment extraordinar, dacă nu ar fi existat un răspuns aşa de confuz şi de agresiv din partea multora din Rusia, iar sub conducerea actuală, reacţia este de-a dreptul periculoasă. Trebuie să confruntăm ferm acest pericol, însă problema trebuie analizată în profunzime. O modalitate greşită este exemplificată de cei cunoscuţi în toată Europa drept Putinversteher (cei care-l înţeleg pe Putin). Confundându-l pe Putin cu Rusia, ei fac greşeală clasică: „a înţelege totul este a scuza totul”.

Oamenii de afaceri germani, scrie autorul, par deosebit de predispuşi la această confuzie. „Scriitorul rus Vladimir Voinovici, autor a două dintre cele mai bune romane satirice în literatura europeană a secolului XX, mi-a spus odată o poveste amuzantă despre o invitaţie la cină de către un bancher german, cândva în anii 1980. Condus la vilă într-un Mercedes de mărimea unui tanc, Voinovici a fost tratat cu cină generoasă, în timpul căreia bancherul german i-a explicat scriitorului rus exilat la acea vreme cum ar trebui să aprecieze corect trauma rusă: de-a lungul istoriei sale, săraca Rusia a fost invadată în mod constant, de mongoli, de polonezi, de francezi, iar apoi, cel mai rău dintre toate, de către germani. În cele din urmă, Voinovici nu a mai putut răbda, aşa că a întrebat: „Atunci de ce este Rusia aşa mare?”, povesteşte Ash.

Astăzi, Voinovici este în continuare un scriitor satiric, dar şi un curajos reprezentant al unei alte Rusii. El a criticat anexarea Crimeii şi războiul din estul Ucrainei. Intr-un interviu recent pentru un site rusesc, el a spus că Rusia are nevoie de o revoluţie - nu una violentă sau una portocalie, în stil ucrainean: „Cred că revoluţia ar trebui să aibă loc în minţile oamenilor... Nu numai Putin este vinovat, societatea este responsabila pentru că îi permită să facă ce vrea”.

Cine reprezintă Rusia?

Ash este de părere că Voinovici articulează un adevăr complicat. Există o altă Rusie. Acesta este reprezentată de politicianul rus de opoziţie, Boris Nemţov, asasinat, de oamenii care au venit să depună flori pe podul pe care a fost ucis - pe care-l numesc deja „podul Nemţov”. În timp ce unii au fost speriaţi de crimă  şi de atmosfera de intimidare, câţiva curajoşi au sfidat mai mult regimul. Bloggerul de opoziţie Aleksei Navalnîi a acuzat direct regimul Putin, învinovăţindu-l pentru moartea lui Nemţov. Crima a condus la noi încercări de a uni opoziţia fragmentată din Rusia, inclusiv la formarea unei alianţe electorale între partidele fondate de Nemţov şi Navalnîi.

Rusia este reprezentată şi de activiştii care au planificat un „marş pentru pace şi libertate”, de grupul de teatru Teatr Doc, de Lena Nemirovskaia, inspiraţia pentru Şcoala de Studii Politice din Moscova, de Pavel Durov, fondatorul reţelei sociale ruse VKontakte, de oligarhul Mihail Hodorkovski, deţinutul politic transformat în militant din exil pentru o Rusie mai bună, dar şi de mulţi, mulţi alţii.

Când Thomas Mann a sosit în exil american din Germania nazistă, el a spus "unde sunt eu, acolo e Germania". La fel, toţi ruşii enumeraţi mai sus au dreptul sa spună "unde sunt eu, acolo e Rusia".

Dar atunci când Hodorkovski a spus la o conferinţă în Londra că "Putin nu este Rusia, noi suntem", el a făcut o declaraţie retorica de principiu, nu o descriere exactă a realităţii. Pentru că adevărul este că Putin se bucură de mare sprijin popular şi de aceea Putin este, de asemenea, Rusia. Germanii ştiu mai bine decât oricine că aceasta este ceea ce se întâmplă uneori naţiunilor, iar într-o zi se trezesc cu mama tuturor mahmurelilor.

Distincţia între naţiune şi imperiu

Rusia trebuie să distingă clar între naţiune şi imperiu, iar acest lucru necesita dezvoltarea unui nou tip de relaţie cu vecinii care vorbesc limba sa şi împărtăşesc o mare parte din cultura şi istoria Rusiei, adaugă istoricul. În ultimii ani, Putin a deturnat termenul de "Lumea Rusă" (Russkii Mir) şi a făcut un slogan politic din lozinca "daca vorbeşti limba rusă faci parte din Rusia".

Dar nu trebuie să fie aşa, iar cei mai mulţi din vecinii Rusiei nici nu vor să fie Rusia. "Am fost la Minsk acum trei săptămâni, iar ministrul de Externe din Belarus a declarat pentru grupul nostru de studiu că viziunea sa pe termen lung este ca Belarus să devină ceva de genul Elveţia. Ei bine, încă un pic şi ajunge acolo, probabil... dar ideea este clară. Elveţia poate avea o mulţime de vorbitori de limba germană, dar aceasta nu trebuie să facă parte din Germania

Acelaşi lucru este în mod evident adevărat pentru vorbitorii de limbă spaniolă, limbă franceză, portugheză sau engleză. Există legături culturale, economice şi politice foarte strânse, dar nu vrem să fie într-un imperiu. Am mai mulţi veri canadieni decât britanici. Relaţia dintre Marea Britanie şi Canada este cel puţin la fel de specială ca cea dintre Rusia şi Ucraina. În cazul meu, la fel ca în cel al multor ruşi şi ucraineni, relaţia este literalmente în familie. Dar la Londra nu se propune să fie anexat Toronto. Ţările noastre o duc mult mai bine separat. Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru Rusia şi vecinii săi. Dacă vorbitorii de spaniolă, franceză, engleză, portugheză au putut gestiona tranziţia de la trecutul imperial, pot face asta şi vorbitorii de rusă. Şi într-o zi o vor face”, conchide analistul.

Sursa: ziare.com