Avion prăbușit în Mediterană: Ce s-a găsit, de fapt, în mare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primele resturi găsite ale avionului EgyptAir prăbușit joi în Mediterana, în timpul zborului Paris-Cairo, sunt „un membru de om, două scaune și una sau mai multe valize”, la sud de locul în care a fost pierdut semnalul aparatului, a anunțat vineri ministrul elen al apărării, Panos Kammenos, într-o scurtă conferință de presă la Atena.

Oficialul grec a precizat că informațiile i-au fost furnizate de autoritățile egiptene, care coordonează operațiunile de căutare în jurul locului unde se presupune că avionul s-a prăbușit în mare, cu 66 de persoane la bord, între insula Creta și litoralul egiptean.

Conform ministrului Kammenos, autoritățile de la Atena nu pot specula cu privire la motivele prăbușirii avionului. El a repetat că radarele grecești au detectat viraje bruște în traiectoria aparatului, care s-a prăbușit de la altitudinea la croazieră până la 15.000 de picioare, dispărând apoi de pe aparate.

Varianta unui atentat terorist nu mai este într-atât de vehiculată precum ieri, când serviciile secrete din SUA, Rusia și Franța afirmau că aceasta este cea mai probabilă ipoteză.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...