20:19:03 28.03.2024
Stiri

Şeful unui penitenciar din R. Moldova, REȚINUT

Anticorupție 16.05.2016 15:11 Vizualizări2205 Autor: Galina Munteanu


 Şeful unui penitenciar din R. Moldova, REȚINUT

Un nou suspect în dosarul Penitenciarul nr. 5 din Cahul a fost reţinut de ofiţerii şi procurorii anticorupţie cu puţin timp în urmă. Este vorba despre şeful Penitenciarului nr. 1 din Taraclia. Acesta, ca şi ceilalţi doi suspecţi reţinuţi anterior, este bănuit de trafic de influenţă.

Amintim că, săptămâna trecută, fostul şef al Penitenciarului nr. 5 din Cahul şi un avocat au fost reţinuţi într-un dosar de corupţie, cei doi fiind cercetaţi penal pentru trafic de influenţă şi extorcarea a 16 mii de euro şi 13 300 de dolari de la familia unui interlop, condamnat la 18 ani de privaţiune de libertate.

Potrivit ofițerilor de urmărire penală, în perioada 2014-curent, bănuiţii ar fi cerut de la mama deţinutului sumele sus-indicate sub pretextul că pot determina mai mulţi funcţionari din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), dar şi judecători, să-l elibereze înainte de termen pe fiul acesteia.

Potrivit denunţătorului, cei doi ar fi susţinut că pot obţine de la Comisia medicală specială a DIP un certificat care să ateste o boală gravă, de care ar suferi condamnatul şi care ar presupune eliberarea acestuia de la executarea pedepsei înainte de termen.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md