Militarii americani repară drumul care duce spre mănăstirea Țiganesti!//FOTO

Militarii americani repară drumul care duce spre mănăstirea Țiganesti din raionul Străşeni. Lucrările de reconstrucţie a unei porţiuni de drum, care asigură accesul spre mănăstire, au început săptămâna aceasta şi urmează să dureze până la încheierea exerciţiului „Dragon Pioneer 2016”.

Drumul nu va fi asfaltat, ci doar acoperit cu pietriș.

Proiectul de reparaţie a celor 1,6 km de drum este finanţat de organizaţia „Spirit of America!” şi se desfăşoară în cadrul exerciţiului „Dragon Pioneer 2016”.

Potrivit unor estimări, pentru reparația drumului vor fi investiţi 10 mii de dolari.

Astăzi, după ce au participat la exercițiile militare la baza de la Negrești, soldații din SUA alături de cei din Republica Moldova au continuat reparaţia drumului care duce spre mănăstirea Țigănești.

Aceştia au fost vizitaţi de comandantul Forţelor Terestre Americane din Europa, generalul-locotenent Frederick Benjamin Hodges, aflat într-o vizită de două zile în Republica Moldova, şi şeful interimar al Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul Igor Cutie.

După ce a inspectat porţiunea de drum aflată în reparaţie, comandantul Trupelor Terestre ale Forţelor Armate ale SUA în Europa a declarat: „Este o mare oportunitate pentru noi de a ne antrena cu partenerii şi de a fi aici cu soldaţii care fac ceva pentru a ajuta la îmbunătăţirea drumului spre Mănăstirea Ţigăneşti”.

Stareţul Mănăstirii, ieromonahul Irinarh, a relatat că din cauza stării proaste a drumului de acces, mulţi credincioşi care au nevoie de ajutor cuvântul şi ajutorul Dumnezeu fac calea întoarsă. Părintele le-a mulţumit militarilor moldoveni şi americani că au ales să repare această porţiune de drum.

militarii americani repara drum

Reamintim că exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”, la care participă militari ai Armatei Naţionale şi ai Statelor Unite ale Americii, se desfăşoară în perioada 3-20 mai 2016, în premieră, în Republica Moldova. În cadrul aplicaţiilor sunt antrenaţi 198 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA şi 165 de militari din Batalionul Geniu, Batalionul 22 de menţinere a păcii, precum şi din brigăzile 1, 2 şi 3 ale Armatei Naţionale.

militari americani

militari amercani

militari americani

Imagini video pot fi urmarite AICI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.