15:01:24 28.03.2024
Stiri

Accidentul vascular cerebral, una dintre cele mai de temut boli

Reportaj 15.05.2016 17:00 Vizualizări2585 Autor: Ziarul National


Accidentul vascular cerebral, una dintre cele mai de temut boli sursa: google.ro

AVERTISMENT // Această afecţiune imobilizează pacienții la pat

Accidentul vascular cerebral ischemic este întâlnit în majoritatea cazurilor - aproximativ 80-85% dintre accidentele vasculare cerebrale (AVC).

Cel mai frecvent, AVC ischemic apare la persoanele în vârstă, dar există situaţii când şi tinerii ajung în spital din cauza unui astfel de eveniment nedorit.

Cauzele apariției

Accidentul vascular cerebral ischemic (numit şi infarct) apare când un vas de sânge este astupat de un tromb (cheag format la nivelul acelui vas) sau embol (fragment dintr-un cheag aflat undeva în sistemul sanguin, care a fost mobilizat de viteza sângelui, prin artere, arteriole, către teritoriul cerebral). Se mai poate produce şi datorită îngroşării peretelui intern al vaselor de sânge prin depunerea de colesterol.

Există mai multe mecanisme care pot duce la apariţia cheagului de sânge şi în final la producerea unui AVC ischemic.

Accidentul vascular cerebral hemoragic se datorează apariţiei unei cantităţi de sânge în ţesutul cerebral, din cauza unui puseu de tensiune arterială care forţează vasul ce irigă acel ţesut şi îl fisurează, a unor malformaţii vasculare deja existente, a unor tulburări de coagulare sau a unui tratament cu medicamente anticoagulante.

Semnele bolii

Ca simptome apar: paralizia unei jumătăţi de corp, tulburări de vorbire şi percepţie a realităţii, reducerea câmpului vizual, paralizia unor nervi cranieni, asimetrie facială - toate în funcţie de teritoriul unde s-a produs accidentul vascular.

Diagnosticul se pune pe baza simptomelor, a examinării neurologice şi a investigaţiilor: tomografie cerebrală, RMN, EKG, analize de sânge, ecografie cardiacă, puncţie lombară, arteriografie.

Tratamentul se instituie rapid, în spital. Se urmăreşte, înainte de toate, asigurarea funcţiilor vitale ale bolnavului şi reducerea sau stoparea extinderii leziunii cerebrale. Uneori este necesară o intervenţie neurochirurgicală. Pacienţii ieşiţi din criza neurologică au nevoie de recuperare fizică, reeducare senzorială şi a vorbirii.

Prevenția recidivelor

Se pot preveni recidivele prin tratarea corectă a hipertensiunii arteriale, a hipercolesterolemiei, a unui diabet, dar mai ales suprimarea fumatului şi combaterea sedentarismului. Nu întotdeauna se obţin rezultate egale şi mulţumitoare în ceea ce priveşte recuperarea deficitului motor şi a celui intelectual.

Uneori, în cazul accidentelor vasculare cerebrale provocate de un embol, pacienţii urmează în mod continuu un tratament antiagregant plachetar, cu control periodic al analizelor de sânge.

Profilaxie & Recomandări

Acidul folic, antidotul unui aminoacid toxic

Homocisteinaeste un aminoacid din sânge, care contribuie la obturarea și distrugerea vaselor sanguine. Organismul produce homocisteină din alimentele bogate în proteine, îndeosebi proteine animale. De asemenea, consumul de cafea și fumatul ridică nivelul de homocisteină. Homocisteina ridicată sporește de trei ori riscul atacului cerebral și de patru ori riscul bolii Alzheimer. 40% dintre bolile cerebrovasculare par a fi legate de nivelul ridicat al homocisteinei. Nivelurile ridicate ale acestui aminoacid implică o mai mare susceptibilitate la declin mintal și la depresie. Absența acidului folic permite homocisteinei toxice să se acumuleze necontrolat în sânge. Acidul folic o distruge. Consumați cât mai des alimente bogate în acid folic: suc de portocale, legume, verdețuri, migdale, avocado.

Sfaturi bune de urmat

• Renunțați la fumat!Fumatul contractă vasele de sânge. Fiecare al șaselea deces produs prin AVC este direct legat de fumat.

Verificați-vă regulat valorile tensiunii arteriale. Hipertensiunea nu dă niciun simptom, strecurându-se astfel pe nesimțite în viața unei persoane. Chiar și creșterile ușoare ale tensiunii arteriale pot contribui la precipitarea unui atac cerebral.

Normalizați-vă greutatea corporală.Obezitateafavorizează ateroscleroza, hipertensiunea și majoritatea formelor de diabet, toate predispunând la accidente cerebrale.

Adoptați un program regulat de exerciții fizice actual, în funcție de toleranța individuală.

• Clima rece determină îngroșarea sângelui, mărind posibilitatea formării de cheaguri și determină creșterea tensiunii arteriale. Îmbrăcați bine extremitățile, în așa fel încât să le simțit puțin calde.

Schimbați-vă mentalitatea și stilul de viață tracasant. Eliberați-vă de emoțiile negative (supărare, îngrijorare, tristețe, nemulțumire, frică etc.), care vă pot distruge. Chiar și o depresie ușoară crește nivelurile hormonilor de stres și face sângele mai vâscos și mai predispus să formeze cheaguri.

Vitaminele A, C și E, aliați de nădejde

S-a dovedit că vitamina E este esențială pentru funcționarea neurologică normală. Datorită capacității vitaminei E de a restaura parțial sănătatea carotidei, aceasta previne atacurile cerebrale. Alimentele cele mai bogate în vitamina E: fructele oleaginoase, avocado, broccoli, germenii cerealelor, uleiurile vegetale neprocesate și nerafinate, spanacul, orezul brun.

Vitamina C previne declinul mintal prin combaterea bolilor cerebrovasculare și a atacurilor cerebrale. Consumați alimente bogate în vitamina C: măceșe, pătrunjel, kiwi, coacăze negre, lobodă, ardei, urzici, conopidă, varză, portocale, grepfrut, ridichi, varză, roșii, mazăre, fragi.

Totodată, vitaminele A și C, luate împreună cu o substanță naturală numită rutină, scad riscul atacurilor cerebrale cu 75%! Rutinase găsește în pulpa de lămâie. De asemenea, cantități considerabile ale acestui aminoacid se găsesc și în polen.

Ginkgo biloba, arborele sfânt al vieții

Preparatele din Ginkgo biloba reduc semnificativ gravitatea pagubelor produse de un atac cerebral. Astfel, Ginkgo grăbeşte îndepărtarea acidului arahidonic (care este toxic şi produce inflamaţii), blocând moartea celulelor din hipotalamus. Ginkgo măreşte circulaţia sângelui şi a oxigenului spre creier, prin reducerea vâscozităţii sângelui. De asemenea, intensifică metabolismul glucozei în creier, ceea ce conduce la menţinerea şi întinerirea memoriei. Puteţi să folosiţi planta sub formă de infuzie (beţi 2 căni pe zi), dar cel mai eficient este să o folosiţi sub formă de capsule (datorită conținutului activ) din preparatul Ginkgo biloba, cură timp de 3 luni.

Selecție din presa românească

Pagină realizată de Maria Boroda


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md