Ultima oră

Fără rachete antitanc şi radare moderne, armata ukraineană va face faţă cu greu separatiştilor

În confruntările de la aeroportul strategic din Doneţk, pierdut de trupele ukrainene după luni de lupte grele, blindajele moderne ale vehiculelor de luptă au oferit rebelilor proruşi un avantaj decisiv, apreciază Reuben Johnson, analist în cadrul Jane’s Defence. Drept urmare, guvernul de la Kiev a cerut Statelor Unite să-i furnizeze rachete antitanc Javelin şi radare de localizare a pieselor de artilerie, dar Washingtonul nu a dat curs solicitării, punînd deocamdată pe primul plan implicaţiile pe care un ajutor militar acordat Ukrainei le-ar avea asupra relaţiilor cu Moscova, deşi generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al forţelor aliate în Europa – SACEUR, şi alţi oficiali americani au recomandat furnizarea de arme Ukrainei. Echipamentele militare ruseşti din estul Ukrainei sînt printre cele mai bune din dotarea armatei ruse, în timp ce circa 70% din rachetele antitanc ukrainene sînt vechi şi chiar expirate, menţionează expertul citat. El precizează că aproape toate blindajele vehiculelor de luptă ruseşti sunt reactive, adică sînt constituite dintr-un strat suplimentar de cutii explozive ce acoperă tancul, astfel încît atunci cînd o rachetă loveşte cutia ea explodează fără să afecteze mai departe structura tancului.

În ce priveşte radarele ce permit localizarea pieselor de artilerie ale inamicului pe baza analizei traiectoriei obuzelor trase de acestea, Reuben Johnson menţionează că armata ukraineană dispune de astfel de instalaţii, dar raza lor de acţiune este redusă. Pe de altă parte, el crede că SUA nu au oferit Ukrainei radare de acest fel mai performante de teama că armata ukraineană ar putea trage împotriva pieselor de artilerie ruseşti amplasate dincolo de graniţă, pe teritoriul rus.

Cît despre balanţa efectivelor implicate în luptele din estul Ukrainei, mai multe grupuri de analiză din SUA au întocmit un nou raport pe baza informaţiilor obţinute în urma discuţiilor cu oficialii ukraineni şi din cadrul NATO, estimînd astfel că la ora actuală de-a lungul liniei frontului circa 34.000 de soldaţi ukraineni se confruntă cu circa 36.000 de combatanţi rebeli, dintre care între 8.500 şi 10.000 sînt militari ruşi. În raport se arată de asemenea că, potrivit estimărilor NATO, circa 1.000 de ofiţeri din cadrul serviciilor de informaţii militare ale Rusiei – GRU – acţionează de partea separatiştilor în estul Ukrainei.

În luna septembrie, un analist militar rus, Ilia Kramnik, afirma că pe frontul din Ukraina luptă între 20.000 şi 25.000 de insurgenţi separatişti şi între 45.000 şi 50.000 de soldaţi ukraineni.

Ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice se lasă angrenate treptat în conflictul din sud-estul Ukrainei, deşi conducerea NATO face declaraţii diametral opuse, consideră, la rîndul său, directorul Centrului pentru studii politico-militare din Moscova Vladimir Evseev, şef de secţie la Institutul pentru problemele CSI, relatează RIA Novosti. Dacă Europa şi SUA vor începe să livreze arme letale Ukrainei, acestea vor ajunge să fie îndreptate nu doar împotriva Rusiei, ci şi a Europei, afirmă el.

Polonezii furnizează arme Ukrainei nu doar din raţiuni umanitare, polonezii se debarasează de armele de fabricaţie sovietică, pentru că America le furnizează arme moderne. În această afacere este implicată şi Republica Cehă, care livrează Ukrainei vehicule blindate vechi, a declarat expertul citat. În afară de aceasta, armata ukraineană primeşte din partea unor ţări membre NATO şi tunuri de artilerie cu care s-a tras recent asupra Doneţkului, susţine el, în baza unor informaţii ale rebelilor proruşi.

Expertul a menţionat, de asemenea, că în estul Ukrainei există mercenari din state europene. În acest context, el a amintit că Rada Supremă a adoptat recent formarea unei brigăzi comune între Ukraina, Lituania şi Polonia.

Rezultă că, în ciuda declaraţiilor secretarului general al NATO, Alianţa Nord-Atlantică se lasă atrasă treptat în conflictul din Ukraina, a concluzionat Evseev.
 
Sursa: m-securitynews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *