08:41:48 19.04.2024
Stiri

Ţara unde muncitorii din abatoare sunt forţaţi să poarte pamperşi pentru că NU au voie la toaletă

Știri 13.05.2016 18:30 Vizualizări934 Autor: Ziarul National


Ţara unde muncitorii din abatoare sunt forţaţi să poarte pamperşi pentru că NU au voie la toaletă financiarul.ro

Muncitorilor din facilităţi deţinute de cei mai mari producători americani de carne de pasăre li se interzic în mod regulat pauzele de toaletă, şi astfel unii ajung să poarte pamperşi în timp ce lucrează la liniile de procesare, avertizează Oxfam America.

„Nu numai demnitatea acestora are de suferit. Aceştia sunt în pericol să aibă probleme serioase de sănătate”, avertizează organizaţia neguvernamentală care militează pentru „o lume dreaptă fără sărăcie”, scrie Bloomberg.

Raportul citează mai mulţi lucrători de la Tyson Foods, Pilgrim’s Pride, Perdue Farms şi Sanderson Farms, care susţin că supraveghetorii îşi bat joc de ei, le ignoră cererile şi îi ameninţă cu sancţiuni sau cu concedierea.

Atunci când pot merge la toaletă, aceştia aşteaptă la cozi lungi. Pauza le este limitată, de aproximativ 10 minute, relevă raportul.

Condiţiile dificile în care sunt nevoiţi să muncească angajaţii din industria cărnii sunt cunoscute încă de pe vremea lui Upton Sinclair, autorul american care a scris despre abuzuri în romanul său din 1906 „The Jungle”.

Potrivit financiarul.ro, într-un raport din 2015, Oxfam arată că preţurile scăzute ale cărnii de pui din SUA se bazează pe condiţiile extreme în care muncesc cei angajaţi în sector, cu salarii scăzute, rate ridicate de rănire şi îmbolnăvire şi un climat de teamă la locul de muncă.

Condiţiile din industrie au fost de asemenea illustrate în documentarul Food Inc. din 2008.

Muncitorii ar putea avea probleme medicale, incluzând infecţii urinare, iar managerii le spun unora dintre ei să mănânce şi să bea mai puţin pentru a evita pauzele de toaletă, potrivit raportului.

CEO-ul Sanderson Mike Cockrell a refuzat să comenteze cu privire la raportul Oxfam. Oficialii Pilgrim’s Pride au declarat că „dacă acuzaţiile aduse de Oxfam s-ar dovedi adevărate, acestea ar reprezenta încălcări clare ale politicii companiei şi ar atrage acţiuni disciplinare”.

„Cu privire la pauzele de toaletă, asociaţii noştri primesc două pauze de 30 de minute la fiecare schimb de opt ore. Dacă un asociat nu poate aştepta până la pauza programată şi trebuie neapărat să folosească toaleta, vor primi permisiunea de a părăsi linia imediat ce altcineva îi poate lua locul”, au declarat oficialii Perdue.

Exemplele din raportul Ofxam nu sunt relevante pentru întreaga industrie, se arată într-o declaraţie comună a National Chicken Council şi US Poultry & Egg Association.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md