Linkuri accesibilitate

Marșul solidarității presei: „sunt lozinci pe care le scandam şi în timpul guvernării comuniste”


Marșul solidarităţii presei la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:05 0:00

Ziariștii moldoveni marchează în perioada 3-30 mai Zilele libertății presei. Printre evenimentele programate sub acest generic s-au numărat pichetarea ambasadei azere în semn de sprijin pentru colaboratoarea noastră întemnițată, Hadija Ismailova, la 3 mai și afișarea unui Panou al rușinii, cu cei pe care organizatorii îi consideră cei mai mari „inamici ai presei” în 2015. Astăzi a avut loc în capitală și un Marș al Solidarității Presei.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:38 0:00
Link direct

Zeci de jurnalişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor media au participat la Marşul Solidarităţii Presei. Aceştia şi-au dat întâlnire la Casa Presei şi s-au îndreptat apoi spre Parlament, unde au cerut, între altele, asigurarea libertăţii presei, acces liber la informaţii şi demonopolizare în media.

„Libertate Presei!”, „Vrem acces la informaţii!”, „Stop concentrare!”, „Jos Propaganda!” – sunt doar câteva mesaje scandate la sediul Legislativului.

„Sunt lozinci pe care le scandam şi acum 12-13 ani, în timpul guvernării comuniste organizam astfel de acţiuni aproape în fiecare an. Veneam cu aceleaşi lozinci, aceleaşi pancarte pe care le-am folosit atunci, le folosim şi astăzi. Fapt ce relevă că lucrurile nu s-au schimbat prea mult”, observă Nadine Gogu, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent. Ea a spus că presa este astăzi divizată, mai ales, pe criterii politice. Nadine Gogu:

„Ne-am propus să lansăm un apel la solidaritate către colegii noştri de breaslă să venim împreună şi să solicităm într-o singură voce soluționarea problemelor care au fost constatate pe parcursul ultimilor ani. Ne adresăm către parlamentari desigur pentru că ei sunt cei care pot să influențeze lucrurile inclusiv prin perfecționarea cadrului legal, prin asigurarea implementării legilor care au fost adoptate, astfel încât jurnaliştii să nu mai reclame probleme ce ţin de accesul la informaţii sau, să nu mai vorbim, despre concentrare. În ultimul timp am constatat că există monopolizarea presei, în special în audiovizual. Aceasta este o problemă pentru că limitează pluralismul de opinie şi limitează accesul oamenilor la informaţii.”

Jurnalista de investigaţie Alina Radu, directoarea „Ziarului de Gardă” a menţionat că presa se confruntă cu mai multe probleme. Jurnaliştii sunt deseori ţinta atacurilor, au acces limitat la informaţii de ordin public:

„Şi ameninţările economice sunt foarte serioase. Un ziar de investigaţii care trebuie să plătească pentru informaţii, pentru chirie, hârtie, tipar şi trebuie să ofere oamenilor informaţia publică, la preţ foarte mic se vinde ziarul. Este un pericol economic nu doar pentru noi, ci pentru toţi jurnaliştii care fac muncă independentă. Concentrarea mass-media în mâini politice face ca presa independentă să aibă o voce mică, o presă independentă nu poate concura cu banii politici.”

Acțiunea s-a desfășurat cu puţin timp înainte de începerea şedinţei în plen al Parlamentului. Câțiva deputați, inclusiv şi spicherul Andrian Candu au venit să discute cu manifestanții. Mesajul pe care a ţinut să-l transmită Andrian Candu a fost bruiat de scandările jurnaliștilor:

„În situaţia în care considerați că sunt anumite impedimente care pun în pericol libertatea presei atunci cu siguranţă este cazul să discutăm. Este important să existe o comunicare. În situaţia în care se doreşte o astfel de comunicare. În situaţia în care eu am ieşit în faţa voastră să avem o discuţie şi nici măcar nu este posibilă o astfel de comunicare, deoarece alţii sunt interesaţi doar să scandeze sau să protesteze, atunci probabil nu există o intenţie adevărată de a găsi eventuale soluţii la acele probleme pe care le semnalaţi.”

Andrian Candu a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. El a fost întrebat, între altele, ce crede despre implicarea politicului în presă şi cum apreciază că unul din fruntaţii Partidului Democrat din care face parte, şi anume Vlad Plahotniuc deţine mai multe posturi de radio şi TV. La solicitarea să fie abrogate taxele pentru accesul la informaţii, pe care Camera Înregistrării de Stat le-a dublat în ultimul an, spicherul a răspuns că nu ştie despre ce taxe ar fi vorba. Andrian Candu le-a propus jurnaliştilor să-şi formuleze clar revendicările pentru a putea fi discutate săptămâna viitoare.

Previous Next

XS
SM
MD
LG