Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Dezvoltarea competitivității economice și a…

Dezvoltarea competitivității economice și a climatului investițional în R. Moldova

Tudor Copaci, viceministrul Economiei, s-a întâlnit cu Elizabeth Hafner, asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru comerț. Principalele teme de discuție au fost dezvoltarea competitivității economice și a climatului investițional. În cadrul întrunirii au participat specialiști din cadrul Ministerului Economiei, dar și reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Chișinău.

În contextul discuțiilor, viceministrul Tudor Copaci a accentuat faptul că în ultimii ani, R. Moldova trece printr-un proces complex de reformare, iar rezultatele pot fi deja observate. Aici viceministrul a făcut referire la rezultatele indicilor internaționali.

Astfel, potrivit clasamentului „Doing Business 2015”, R. Moldova a avansat cu 19 poziții, față de anul 2014, poziționându-se pe locul 63. Mai sus cu 7 poziții ne-am clasat și potrivit indicilor competitivității Globale pentru anul 2014 – 2015 (World Economic Forum). Tudor Copaci, a făcut referire și la indicele libertății economice (ILE). „Pe parcursul a 20 de ani de analiză conform ILE, Moldova a avansat în libertatea economică cu peste 24 de puncte, fiind a șasea cea mai mare îmbunătățire din lume. În continuare vom lucra pentru a ridica și mai mult acești indicatori”, a punctat viceministrul.

În cele din urmă, părțile au discutat și despre cotele TVA pentru importul și exportul unor produse, stabilind că vor mai avea discuții la acest subiect. La fel, viceministrul Economiei a mulțumit SUA pentru susținerea tehnică oferită, menționând că Ministerul Economiei este mereu gata să colaboreze în fortificarea relațiilor dintre cele două state.

De asemenea, Elizabeth Hafner a susținut că Statele Unite ale Americii și R. Moldova trebuie să colaboreze în continuare la capitolul dezvoltării copetitivității produselor, atragerii investițiilor, dar și în procesul de depășire a barierelor în domeniul comerțului.

Întrevederea a avut loc în contextul vizitei la Chișinău a Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru comerț.