Furtuni puternice și inundații în sudul Chinei: 66 de morți, 95.000 de oameni evacuați

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Puternicele furtuni și inundații înregistrate de la sfârșitul săptămânii trecute în sudul Chinei s-au soldat, până acum, cu cel puțin 66 de morți, dispariția 11 persoane și evacuarea a 95.000 de oameni, a informat miercuri Ministerul pentru Probleme Civile, relatează EFE.

Peste 4,66 milioane de persoane au fost afectate de vremea rea în jumătatea de sud a țării, unde 5.200 de case au fost distruse și alte 74.000 au suferit daune, potrivit aceleiași instituții.

Ploile torențiale au provocat daune culturilor de pe 268.000 de hectare, din care 28.300 au fost complet distruse, iar pierderile economice totale sunt estimate la 5,33 miliarde yuani (820 milioane de dolari), a subliniat ministerul, conform Agerpres.

Una dintre cele mai afectate provincii a fost Fujian, unde cel puțin 35 de persoane și-au pierdut viața și una este dată dispărută în urma unei alunecări de teren care a acoperit duminică șantierul unei centrale hidroelectrice.

În China meridională începe sezonul ploilor, în care sunt frecvente inundațiile și taifunul, care în fiecare sezon estival cauzează moartea a sute de persoane. Meteorologii chinezi au avertizat că în 2016 acest sezon ar putea fi unul dintre cele mai rele din cauza fenomenului El Nino.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...