Patrupedul poliției de frontieră, LEO, a prins un minor contrabandist

Pe segmentul din competența Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani s-au descoperit şi ridicat 5500 pachete cu ţigări de contrabandă. În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii de frontieră au implicat câinele de serviciu LEO, cu ajutorul căruia au reținut un minor, în timp ce încerca să fugă de la locul infracțiunii.

În seara zilei de 10 mai, pe direcţia localităților Șireuți – Rădăuți-Prut, patrupedul Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani, LEO, aflat în componența patrulei de serviciu, a dat semnalul de prezență a unor persoane străine. La cercetarea teritoriului, au observat în timp ce se deplasau spre râul Prut două persoane. La scurt timp acestea s-au întors spre interiorul țării, la intrarea în satul Șirăuți. Ulterior, împreună cu persoanele în cauză au revenit pe aceași direcție alte două, însă aveau în spate câte un colet voluminos.

Fiind constatate intențiile persoanelor de a trece ilegal peste graniță bunuri, polițiștii de frontieră au procedat la somarea prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele, dispersandu-se în direcții diferite, profitând de terenul abrupt și de întuneric. În aceste condiții, pe urma făptașilor a fost pus patrupedul Poliției de Frontieră, LEO, care a reușit să rețină una din persoane, un locuitor al or. Lipcani, moldovean de 16 ani.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.