Noi detalii în cazul jafului la magazinul de ceasuri de lux din capitală. 39 de ceasuri au fost duse în Ucraina

Procuratura municipiului Chişinău  a anunţat astăzi despre reţinerea şi arestarea a şase membri ai unui grup criminal organizat, învinuiţi de comiterea, la finele anului trecut, a atacului tâlhăresc la un magazin de ceasuri elveţiene din capitală.

Cazul a avut loc în seara zilei de 18 decembrie 2015, când patru indivizi îmbrăcați în uniforme kaki și cu măşti pe faţă  au intrat cu arme într-un magazin de ceasuri de lux din strada Columna, unde au atacat angajaţii magazinului. Hoţii au spart vitrinele şi au sustras 39 de ceasuri de model „OMEGA” şi „BREITLING”, estimate la peste 5 milioane de lei.

Autorităţile specializate din Moldova în comun cu cele ale Ucrainei, Austriei şi Italiei au întreprins o serie de acţiuni de urmărire şi măsuri speciale de investigaţie pentru elucidarea cazului. Potrivit informaţiilor operative, ceasurile sustrase au fost transportate pe teritoriul Ucrainei, de unde urmau a fi vândute.

Monitorizarea activă a membrilor grupului criminal a permis declanşarea, pe 7 mai curent, a unei operaţiuni speciale, când la punctul de trecere a frontierei de stat Palanca a fost reţinut un automobil de model BMW, în care se aflau doi dintre membrii grupării criminale, la care au fost depistate şi ridicate 6 ceasuri, o parte din care se prezumă că ar fi fost sustrase în timpul atacului tâlhăresc.

Acest fapt a permis iniţierea şi efectuarea a 12 percheziţii la domiciliile persoanelor, care au fost în legătură cu suspecţii, fiind depistate şi ridicate arme şi muniţii deţinute ilegal, ceasuri, acte de identitate false, bijuterii şi bani. Ca urmare, au fost reţinute 6 locuitori ai capitalei, cu vârstele cuprinse între 21 şi 42 de ani, care ulterior, la demersul procurorilor, au fost plasaţi în arest.

La momentul actual, se întreprind măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală în vederea întăririi bazei probatorii, reţinerii tuturor membrilor grupării criminale, inclusiv fiind verificată implicarea acestora şi la comiterea unor infracţiuni similare, comise atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi peste hotare.

Pentru această infracţiune legislaţia prevede până la 15 ani închisoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.