Oameni politici despre descinderile CNA

Deputatul liberal Valeriu Munteanu susţine că descinderile CNA de vineri în dosarul privind creditele neperformante acordate de Banca de Economii și Banca Socială nu sunt altceva decât presiuni asupra liberalului-democrat Vlad Filat din partea democratului Vlad Plahotniuc , ca să accepte o coaliție cu Partidul Comuniștilor.

„„Pesemne că Vladimir Gheorghevici (Plahotniuc – n.r.) îl avertizează astfel pe Vladimir Vasilievici (Filat – n.r.) să stea cumincior și să se conformeze coaliției cu PCRM, excluzând astfel Partidul Liberal de la guvernare, pentru că, în ultimele zile Vasilievici i-a transmis lui Gheorghevici mesaje clare că nu mai rezistă insistențelor europene de creare a unei coaliții pro-europene împreună cu PL”, se arată în mesajul liberalului publicat pe pagina sa de facebook.

În acelaşi timp, ex-vicepremierul Alexandru Muravschi pe aceeaşi reţea de socializare a calificat acţiunile CNA „ca un show frumos care nu va da rezultate”.

Organele de drept ale Moldovei au efectuat percheziții la domiciliul omului de afaceri Ilan Șor, precum și în birourile consiliilor de administrație ale Băncii de Economii și Băncii Sociale.

„Dacă vom calcula cât timp a trecut de la apariția primei informații serioase despre tranzacțiile bancare și persoanele implicate și dacă e să ținem cont de mașina încasatorilor incendiată cu documente, cred că acest show frumos nu va da rezultate.
Toți cei implicați deja au lichidat sau ascuns în loc sigur toate urmele. Întrebarea este: această tergiversare în desfășurarea operațiunilor de descindere este intenționată sau dovedește neprofesionalismul organelor respective?”, a scris pe pagina sa Alexandru Muravschi.

Solicitat de Moldova.ORG ex-premierul Valeriu Muravschi a declarat că nu a urmărit în mod special acest subiect, dar că totuşi într-un stat democratic orice persoană care a încălcat legea, trebuie sancţionată de organele de drept. Poate fi un semnal benefic pentru justiţia noastră, a spus Muravschi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.