Platini demisionează de la președinția UEFA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Francezul Michel Platini „demisionează” din funcția de președinte al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) și va continua „lupta în tribunalele elvețiene”, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus luni suspendarea din fotbal de la șase ani la patru ani, a anunțat fostul internațional într-un comunicat remis AFP.

TAS a recunoscut „validitatea” contractului verbal dintre FIFA și Michel Platini, în virtutea căruia francezul a primit 1,8 milioane de euro, dar „nu este convins de legitimitatea” acestei plăți efectuate în 2011 pentru consilierea președintelui FIFA din acel moment, Joseph Blatter, în 2002.

Pe data de 21 decembrie 2015, francezul a fost suspendat pe o perioadă de opt ani de către justiția internă a FIFA și deci exclus din orice activitate legată de fotbal, o pedeapsă redusă la șase ani în apel în luna februarie.

Trimis în instanță ca urmare a dezvăluirilor privind efectuarea unei plăți în valoare de 1,8 milioane euro primită în 2011 de la FIFA, Platini a fost găsit vinovat de „abuz de poziție” și „conflict de interese”.

Platini și-a susținut cauza pe 29 aprilie la TAS. După TAS, cea mai înaltă jurisdicție sportivă, „ultima etapă posibilă va fi un recurs la Tribunalul federal (elvețian), care nu va fi un recurs pe fond”, ci doar privind chestiunile de drept, declara secretarul general al TAS, Mathieu Reeb.

În așteptarea verdictului TAS, UEFA nu a numit formal președintele interimar cu ocazia ședinței Comitetului său Executiv, pe 3 mai la Budapesta, dar va statua în cazul lui Platini pe 18 mai, cu ocazia unui Comitet Executiv extraordinar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...