Cu referire la actuala situație din sistemul bancar, toată lumea, evident, așteaptă careva comentarii și explicații de la organul de supraveghere, și anume, Banca Națională a Moldovei. (nici nu vorbesc aici de piața monetară, doar de sistemul bancar)
În ultimii trei ani, sistemul nostru s-a confruntat cu două mari probleme: schimbarea nu foarte transparentă a proprietății la mai multe bănci (a.k.a. „atacuri raider”) și, recent, scoaterea din sistem a unor sume enorme de bani. Și, în ambele situații, guvernatorul băncii vine cu îndreptățiri.
În primul caz, guvernatorul ne spune că BNM nu are suficiente pârghii și mecanisme pentru a putea vedea cine sunt proprietarii reali ai băncilor noastre. În al doilea caz, guvernatorul ne spune că BNM nu poate verifica orice operațiune efectuată de bănci și când a intervenit, era deja prea târziu.
Deci, pe fiecare caz în parte.
Primele atacuri raider au avut loc acum trei ani. Trei ani, în care se puteau întreprinde orice acțiuni și se puteau face orice modificări la legislație, pentru a avea pârghii și mecanisme suficiente ca să poți afla cine-s proprietarii reali ai unei bănci. Mai mult ca atât, în ultimii trei ani, au fost efectuate 7 (șapte) modificări la legea cu privire la Banca Națională și 9 (nouă) modificări la legea instituțiilor financiare. În total 16 ocazii de a schimba situația. Și asta încă nu-i tot. Cel puțin două din modificările menționate au fost făcute anume pentru a rezolva problemele cu transparența structurii acționarilor și cu prezența persoanelor cu reputație dubioasă în organele de conducere ale băncilor.
Și tot asta pentru a afla că Banca încă nu are instrumente suficiente pentru a asigura transparența pe această piață. Mie-mi pare că chiar dacă în Constituție ar scrie că guvernatorul băncii naționale este Dumnezeu la noi în țară și are dreptul să afle orice de la oricine, el pur și simplu s-ar închide la el în birou, ar stinge telefoanele și nu ar mai ieși de acolo. Fiindcă dacă vrei să obții ceva, te uiți ce trebuie schimbat că să obții aceasta, schimbi, și apoi obții, iar dacă nu vrei să obții ceva, vorbești mult, schimbi ceva irelevant, și apoi iar vorbești mult.
Iar în cazul cu scoaterea banilor din câteva bănci din sistem, voi aduce exemplul educatoarei de la grădiniță. Dacă la grădiniță se întâmplă ceva cu un copilaș, vinovată este educatoarea. Indiferent de aceea că ei sunt mulți și ea nu reușește să stea cu ochii pe fiecare dintre ei, sau că vorbea al telefon sau că trebuia să iasă până afară. Fiindcă ea a acceptat să lucreze educatoare, și aceasta înseamnă că își asumă răspundere pentru fiecare din copiii ce-i sunt încredințați.
Păi iată. Banca Națională supraveghează sistemul nostru bancar. Desigur, nu e treaba lor să se implice în fiecare operațiune economică a băncilor. Dar situația că două bănci importante din sistem să fie stoarse de lichidități și puse pe butuci, iar ca urmare la aceasta cursul monedei naționale să înceapă să cadă, evident nu poate fi admis. Și Banca Națională a Moldovei, care e cea mai bună bancă națională a Moldovei, desigur că trebuia să fie gata pentru așa situație, și să dispună de mecanisme pentru a depista la primele faze astfel de scheme, și să reacționeze imediat pentru a le stopa. Fiindcă schema nu este nouă și această bicicletă nu a fost inventată în Moldova.
Banca Națională este educatoarea care răspundea de sistemul nostru bancar. Și nu a făcut față situației. Fie că nu a fost atentă, fie că nu a vrut, fie că nu se pricepe și nu e bună pentru această funcție.
Pentru majoritatea dintre noi, cetățenii simpli, BNM este organul de stat cu cel mai direct și imediat impact. Chiar și legile aprobate de Parlament rareori afectează deodată și imediat viața tuturor. Însă nivelul inflației, prețul la produsele alimentare, serviciile comunale, combustibil, cursul valutar – toate sunt chestii cu care ne ciocnim zilnic, cu care avem de trăit. Nu aș face așa dramă dacă ar fi vorba despre alte instituții de stat sau alte urmări, însă azi, în urma unor acțiuni și inacțiuni ale regulatorului nostru, majoritatea cetățenilor noștri au rămas mai săraci decât erau cu jumătate de an în urmă. Și acesta încă nu e sfârșitul.
