Doi militari români şi-au pierdut viaţa în Afganistan! Au fost ucişi de doi indivizi îmbrăcați în uniforma armatei afgane

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10:45, în apropiere de localitatea Kandahar, în timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, a anunțat Ministerul Apărării Naționale de la Bucureşti.

În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat.

Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit.

Digi 24 a anunţat că cei doi militari români au fost uciși de doi indivizi care purtau uniforme ale forțelor naționale afgane de apărare și securitate.

Cei doi indivizi au deschis focul într-o unitate a armatei afgane din sudul Afganistanului, Membrii operațiunii „Resolute Support” au răspuns atacului cu focuri de armă și i-au ucis, la rândul lor, pe atacatori.

Oficialii misiunii internaționale din Afganistan și responsabilii afgani au deschis o anchetă asupra incidentului, iar NATO promite că va da alte informații de îndată ce vor fi disponibile.

Cei doi militari căzuți la datorie sâmbătă vor fi avansați la gradul de sublocotenent post-mortem, informează Ministerul Apărării Naționale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.