Actualitate

Traian Băsescu: Republica Moldova se poate transforma „într-un eşec de proporţii”

El a precizat că această ţară, în care România a investit mult efort politic, se poate transforma „într-un eşec de proporţii”, scrie Mediafax.

Întrebat dacă România a pierdut Republica Moldova, Traian Băsescu a spus că, după părerea sa, „neimplicarea la momentul formării Guvernului (de la Chişinău) înseamnă o Moldovă pierdută”. Totodată, el a precizat că Republica Moldova „se poate transforma într-un eşec de proporţii”. „Noi am investit mult efort politic în Republica Moldova. Republica Moldova nu va fi membră în UE. După lecţia Ucrainei, nu se mai face extindere în Est. Balcanii au rămas singura zonă în care UE se mai poate extinde”, a explicat fostul şef al statului român, adăugând că „Moldova mai poate ajunge în UE doar prin unire cu România”.

Acesta a mai spus că Rusia nu va mai da drumul nici Ucrainei, nici Republicii Moldova spre UE şi şi-a exprimat convingerea că, după Ucraina, Bruxelles a înţeles că s-a atins linia roşie pe care Moscova n-o mai acceptă trecută. 

SURSA: MEDIAFAX.RO

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *