Numărul solicitanţilor de azil minori a ajuns la cifra record de 96.500 anul trecut în ţările europene, potrivit agenţiei ONU. 

La rândul său, Europol estimează că unul din nouă dintre aceşti copii lipseşte sau este dat dispărut. 

UNICEF a subliniat că numărul acestora este probabil mult mai mare şi a avertizat că există un risc extrem de ridicat ca acei copii care dispar să fie abuzaţi, traficaţi sau exploataţi. 

În condiţiile în care în prezent tinerii solicitanţi de azil trebuie să aştepte până la 11 luni pentru a fi transferaţi într-o ţară europeană care îi acceptă, această perioadă ar trebui redusă la cel mult trei luni, a afirmat UNICEF. În plus, adaugă agenţia ONU, autorităţile ar trebui să desemneze imediat tutori legali în cazul acestor copii şi ar trebui să accelereze procedurile de reîntregire a familiei. 

Mulţi copii fug din centrele de primire a refugiaţilor pentru a-şi găsi familiile în loc să aştepte, a afirmat Marie-Pierre Poirier, coordonatorul special al UNICEF pentru criza migranţilor. Alţii pleacă pentru că nu beneficiază de consiliere juridică adecvată sau cazul lor nu este rezolvat, a adăugat Poirier. 

Apelul UNICEF are loc ca reacţie la noile propuneri făcute miercuri de Comisia Europeană pentru a ajuta blocul comunitar să facă faţă mai bine fluxurilor de migranţi şi solicitanţi de azil. Totodată, Comisia Europeană intenţionează să consolideze drepturile minorilor neînsoţiţi şi să accelereze procedurile de azil în general. 

Printre minorii neînsoţiţi care au căutat protecţie în Europa anul trecut, 88.300 au fost înregistraţi în ţări ale UE. Cei mai mulţi dintre aceştia, mai mult de jumătate, provin din Afganistan şi Siria.