Guvernul a aprobat astăzi un proiect de lege care propune modificări la Codul de procedură penală.

Noile prevederi propuse de Ministerul Justiţiei vor exclude metoda actuală de reluare a urmăririi penale, fie de procurorul ierarhic superior sau de judecătorul de instrucţie, oricând şi în lipsa unor temeiuri clar definite, care ar putea fi considerate bine gândite în fiecare caz individual.

Până acum, persoana se afla într-o stare de incertitudine pentru un termen nedeterminat şi pentru circumstanţe care pot fi invocate aleatoriu la redeschiderea cauzei penale. Astfel, persoana nu avea convingerea că nu va mai fi bănuită şi urmărită penal.

De asemenea, se prevede abrogarea posibilităţii reluării urmăririi penale după încetarea acesteia, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire, prin ordonanţa procurorului ierarhic superior, chiar dacă ulterior se constată lipsa cauzei ce a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia.