Liderul american a declarat că la fel ca toţi ceilalţi de la Casa Albă, a beneficiat de competenţele politice ale lui Pfeiffer, adăugând că este un om bun şi un prieten apropiat. Preşedintele Statelor Unite a mai spus că îi va lipsi foarte mult.

Potrivit presei străine, Pfeiffer îl informase pe Obama despre planurile sale de a demisiona din proprie iniţiativă luna trecută. Retragerea acestuia va deveni efectivă începând cu 1 martie.

Administraţia Obama a afirmat că deocamdată nu s-a luat o decizie asupra persoanei care îl va înlocui pe Pfeiffer şi nici despre cum va fi compensată plecarea unui om de încredere, a cărui fidelitate şi apropiere de preşedintele american este o raritate la Casa Albă.