Actualitate

Saakaşvili: Putin intenţionează crearea unui coridor terestru până în regiunea transnistreană

Acum el are un plan — noi capete de pod la Debalțevo (nod strategic ce leagă regiunile separatiste Donețk și Lugansk – n.r.), apoi crearea unui coridor prin Volnovaha până în Crimeea. Apoi, dacă totul va merge conform planului, va încerca să înainteze spre Odessa, să ajungă în Basarabia (ucraineană), iar mai apoi în Transnistria (regiunea transnistreană – n.r.). Ca în cele din urmă, să unifice acest coridor”, a afirmat Saakașvili, citat de agenția de presă Unian.

O opinie similară cu cea a fostului preşedinte georgian a fost exprimată anterior de primul ministru ucrainean, Arseni Iațeniuk. Într-o primă etapă, potrivit acestuia, acțiunile președintelui rus au vizat anexarea Crimeii, a doua etapă urmărește crearea unui conflict înghețat în Donbas, iar etapa a treia ar putea fi crearea unui coridor prin Odessa spre regiunea transnistreană.

Mihail Saakașvili consideră că Occidentul l-ar putea opri pe Vladimir Putin prin livrarea urgentă de echipamente militare letale către Ucraina și înghețarea conturilor personale ale președintelui rus și ale persoanelor din anturajul său.

Aceeaşi variantă, a îngheţării conturilor, a prezentat-o recent şi Andrei Ilarionov, fost consilier al lui Vladimir Putin. “În ceea ce privește armata, ţările NATO ar putea inslala la graniţa cu Rusia un contingent militar important și aduce acolo armele cele mai moderne. În afară de asta, Rusia ar resimţi sancţiunile, dacă ar fi îngheţate activele valutare ale conturilor sistemului naţional de rezerve rusesc sau ale conturilor europene ale băncii centrale rusești. Aceste sume sunt de ordinul a 500-600 de miliarde de dolari – în faţa acestei ameninţări Moscova și-ar retrage imediat trupele din Ucraina”, a explicat Ilarionov într-un interviu pentru Rzeczpospolita, citat de platforma Inliniedreaptă.net.

În acest context, ambasadorul SUA la NATO, Douglas Edward Lute, a declarat ieri că Washingtonul dispune de dovezi incontestabile că trupele ruse acționează în estul Ucrainei din aprilie, când au început confruntările între armata ucraineană și rebelii separatiști. Lute a precizat că experții militari ruși joacă un rol de comandă și control în acest conflict și manevrează echipamente militare sofisticate, care nu sunt la îndemâna separatiștilor neinstruiți. Amabsadorul SUA la NATO a adăugat că forțele ruse sunt reprezentate pe teritoriul Ucrainei și prin trupe, dar și prin personal operativ al serviciilor de informații. Unii ofițeri de informații poartă uniforma armatei ruse, alții însă sunt îmbrăcați în civil. Douglas Lute a afirmat, de asemenea, că în luna august a anului trecut Rusia a efectuat o intervenție militară directă în estul Ucrainei, trimițând atunci batalioane întregi ale armatei regulate.

Exilat în prezent în Statele Unite, Mihail Saakaşvili a fost preşedintele Georgiei în două mandate consecutive, între 2004 şi 2013.

Sursa: infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *