De sărbători, la urgență! Un bărbat din Străşeni, cu arsuri grave, după ce a încercat să aprindă focul

Un bărbat din localitatea Micleușeni, raionul Străşeni a ajuns în stare gravă la spital după ce a încercat să aprindă focul în baia cu aburi din gospodărie. Pentru a aprinde focul bărbatul a folosit benzină.

În urma incidentului, victima s-a ales cu arsuri de gradul II şi II pe suprafaţa mâinilor şi a feţei.

Toate circumstanţele urmează să fie stabilite.

În total, pe parcursul ultimelor 24 de ore, Serviciul Situații Excepționale a fost solicitat în 37 situații de risc. Pentru ajutor calificat a fost necesară intervenția medicilor și paramedicilor SMURD în nordul și sudul țării.

Peste 20 de persoane au beneficiat de asistența calificată a serviciului mobil de reanimare și descarcerare, iar salvatorii și pompierii  au intervenit în mai multe cazuri de stingere a focarelor de ardere și deblocări de uși.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.