17:43:28 18.04.2024
Stiri

Tensiunea mică îți poate pune viaţa în pericol!

Reportaj 01.05.2016 18:00 Vizualizări7594 Autor: Ziarul National


Tensiunea mică îți poate pune viaţa în pericol! sursa: google.ro

AVERTISMENT // Hipotensiunea, expresia unei anumite afecțiuni

Tensiunea arterială este variabilă de la individ la individ, iar o valoare mai mică sau egală cu 90/60 mmHg este considerată hipotensiune arterială.

La aceeaşi persoană, tensiunea arterială este variabilă în funcţie de o serie de factori, precum poziţia corpului, nivelul de stres, activitatea fizică, medicamentele administrate, alimentaţia, momentul zilei etc. De obicei, tensiunea arterială este mai mică noaptea decât ziua. Testele diagnostice pentru hipotensiune constau în măsurarea tensiunii arteriale cu ajutorul tensiometrului, în teste de sânge, electrocardiogramă, ecografie cardiacă, test de efort etc.

Cauzele tensiunii arteriale scăzute

Acestea sunt reprezentate de: afecţiunile cardiace: bradicardia, bolile valvulare cardiace, infarctul miocardic, insuficiență cardiacă; sarcină: femeile gravide pot dezvolta hipotensiune arterială, mai ales în primele 24 de săptămâni de sarcină; bolile endocrine: hipotiroidismul şi hipertiroidismul, hipoglicemia şi, uneori, diabetul zaharat; deshidratarea cauzată de febră, vărsături, diaree severă, de utilizarea abuzivă a diureticelor, de efortul fizic susţinut; reacţiile alergice severe declanşate de alimente sau medicamente; lipsa anumitor substanţe nutritive din dietă; anumite medicamente: diureticele, alfa-blocantele, beta-blocantele, cele pentru boala Parkinson, unele antidepresive.

Semne ale hipotensiunii

Simptome cardiovasculare ce pot însoţi hipotensiunea: durere sau senzaţie de presiune în piept; aritmii (bătăi cardiace neregulate); tahicardie (creşterea frecvenţei cardiace); vedere înceţoşată; depresie; ameţeală sau confuzie; uscăciunea mucoaselor (de exemplu, la nivelul cavităţii bucale sau al nasului); fatigabilitate; senzaţie de leşin sau chiar leşin; pierderea elasticităţii pielii; greaţă; edeme la nivelul feţei sau limbii; slăbiciune; respiraţie rapidă, oboseală, senzaţie de sete.

Tensiunea arterială scăzută care nu se manifestă prin simptome necesită rareori tratament. Însă, dacă simptomele de hipotensiune sunt persistente, trebuie consultat medicul. În prezenţa simptomelor, tratamentul hipotensiunii arteriale depinde de cauză şi are ca scop corectarea acesteia (a deshidratării, hipotiroidismului etc.). Atunci când cauza nu este clară sau nu există un tratament specific, obiectivul este de a creşte tensiunea arterială şi de a reduce simptomele. Este recomandabilă adoptarea unei diete sănătoase, cu mese puține și dese, sărace în carbohidrați, dar bogate în cereale integrale, fructe și legume.

Recomandări & Remedii naturiste

Sfaturi bune de urmat

În funcţie de vârstă, starea de sănătate şi tipul de hipotensiune, se recomandă anumite măsuri:

  • Adăugarea de sare în alimentaţie. La hipotensivi, se poate creşte uşor consumul de sare, dacă nu au şi alte afecţiuni asociate care contraindică acest lucru.
  • Consumul suficient de lichide. Acestea cresc volumul sangvin şi previn apariţia deshidratării, fiind foarte importante în tratarea hipotensiunii.
  • Purtarea ciorapilor elastici medicinali. Aceștia pot fi utili în tratamentul hipotensiunii, prin reducerea volumului de sânge care stagnează în venele picioarelor.
  • Administrarea anumitor medicamente pentru tratarea hipotensiunii arteriale.
  • În fiecare dimineaţă - o ceaşcă de cafea naturală. Aceasta ridică valoarea tensiunii arteriale.


    Infuzie de lemn dulce, rozmarin, armurariu

    Combinați plantele în cantităţi egale, apoi din amestecul final puneți 2 linguriţe cu vârf la 500 ml de apă clocotită. Lăsați 10 minute, apoi filtrați. Lemnul dulce determină creştera tensiunii arteriale şi activează funcţia glandelor suprarenale, rozmarinul şi armurariul stimulează puterea de pompare a inimii.

    Ceai din plante medicinale

    Amestecați părţi egale din ceai de rozmarin, roiniţă, salvie, ciuboţica-cucului, traista-ciobanului şi armurariu. Peste o

    lingură din acest amestec turnați 200 ml de apă fierbinte şi lăsați acoperit la infuzat 10 minute. Consumați câte 2 căni pe

    zi, 2-3 săptămâni.

    Decoct din ceapă

    Într-un litru de apă, puneți 2 cepe (cu tot cu coajă) şi 100 gr zahăr. Preparați un decoct, strecurați şi lăsați la răcit.

    Cantitatea obţinută, rece, o consumați pe parcursul unei zile, cu înghiţituri rare.

    Tinctură și vin de rozmarin

    Consumați, de 2-3 ori pe zi, câte 10-20 de picături, timp de o lună. Puteți prepara şi vin de rozmarin: peste 5 linguri de frunze de rozmarin turnați o sticlă de vin alb. Lăsați la macerat 6 zile, strecurați şi beți câte un păhărel pe zi.

    Vâscul, un reglator hormonal de excepție

    Ceaiul de vâsc trebuie preparat numai sub formă de extract rece, astfel, pentru a obţine 2 căni, puneți seara în 500 ml cu apă rece 2 linguriţe cu vârf de plantă, amestecați şi lăsați acoperită până dimineaţă. În mod obligatoriu, strecurați întreaga cantitate de ceai, consumați o cană, iar restul păstrați-l la rece. Pregătiți ceai pentru cel mult o zi.

    Vâscul reglează funcţiile cardiace şi circulatorii, ceaiul de vâsc fiind singurul leac administrat identic atât pentru hipotensivi, cât şi pentru hipertensivi, în sensul că măreşte tensiunea la hipotensivi şi o scade la hipertensivi. Până în prezent, niciun medicament de sinteză nu a atins o astfel de performanţă. În plus, vâscul purifică sângele, reglează circulația acestuia, având proprietăţi antisclerotice. Vâscul este şi un bun reglator hormonal, ajutând pancreasul să funcţioneze eficient, determinând glicemia să între în limite normale.

    Dieta și mișcarea, cheile unei sănătăți de fier

    Mişcarea este vitală pentru îmbunătăţirea tensiunii arteriale. Exerciţiile de respiraţie, mersul pe jos şi înotul sunt ideale pentru a avea o tensiune normală şi a scăpa de ameţelile pe care le resimţi în fiecare zi. Încearcă să petreci cât mai mult timp în aer liber, la soare, pentru a diminua stările de anxietate, care favorizează scăderea tensiunii.

    De asemenea, echilibrul în alimentaţie este cel mai important pentru rezolvarea problemelor de tensiune. Respectarea unei diete alimentare şi de mişcare pentru câteva luni sunt cele mai eficiente metode de a scăpa de neplăceri şi a reda organismului energia şi forţa de care are nevoie în fiecare zi.

    (Selecție din presa românească)

  • Pagină realizată de Maria Boroda


    Stiri relevante
    Top stiri

    Parteneri
    Descoperă
    Punct de vedere NAȚIONAL
    15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

    12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

    08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

    Promo
    Abonament
    Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
    Recomandat
    Sondaj
    Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
    Prietenii noștri

    Widget cu noutăți la tine pe site

    Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

    Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md