Potrivit poliţiei, acesta se deplasa cu un mijloc de transport de model Honda CR-V. Individul a fost observat de o echipă de patrulare în apropiere de satul Alexandru cel Bun, raionul Soroca, în dimineaţa zilei de ieri.

Şoferul n-a scăpat din vizorul oamenilor legii. În urma unui control asupra automobilului, au fost găsite 700 de kilograme de peşte, păstraţi în saci.
Ulterior s-a stabilit că peştele a fost sustras din lacul ce aparţine unui locuitor al satului Racovăţ, raionul Soroca.

Cazul este examinat de angajaţii Inspectoratului de poliţie Soroca. Dacă se va demonstra vinovăţia bărbatului, acesta riscă să plătească o amendă de la 6 000 până la 20 000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 până la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.