Cu trei săptămâni înaintea alegerilor legislative de pe 7 mai, s-au întâlnit faţă în faţă liderul opoziţiei laburiste, Ed Miliband, liderul partidului populist şi antieuropean UKIP, Nigel Farage, liderul Partidului Naţional Scoţian, Nicola Sturgeon, liderul Verzilor Natalie Bennett şi cel al partidului din Ţara Galilor, Leanne Wood.
Dezbaterea s-a cristalizat în jurul unor dueluri, mai ales între laburistul Ed Miliband şi liderul populiştilor, Nigel Farage, care îşi doreşte ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Un alt subiect sensibil îl constituie imigranţii străini, pe care îl exploatează din plin populiştii anti-europeni, şi care a condiţionat şi comportamentul conservatorilor lui Cameron care au adoptat un ton dur împotriva imigranţilor de teamă să nu-şi piardă electoratul. Totuşi au răsunat şi apeluri la luciditate pentru a nu învinui muncitorii străini de toate relele.

Laburistul Ed Miliband a ales să folosească o bună parte din ultimul său minut de încheiere pentru a-l chema, din nou, pe David Cameron la o confruntare până pe 7 mai.
Anterior, acesta a refuzat orice confruntare directă cu Miliband, acceptând doar o dezbatere cu celelalte şase principale partide din ţară.