Subiecţii, un cuplu şi alţi doi bărbaţi, aveau cel mai probabil în plan un atentat la Roma, oraş considerat de ei „un loc de referinţă pentru toţi creştinii”, a declarat la o conferinţă de presă procurorul din Milano, Maurizio Romanelli.

Cuplul de italieni dorea ca apoi să plece în Siria împreună cu cei doi copii ai lor, în vârstă de 2 şi 4 ani. Lor li s-a alăturat un marocan în vârstă de 23 de ani, fratele unui alt suspect de terorism expulzat din Italia în ianuarie 2015. Un al doilea marocan a fost şi el arestat.

Toţi sunt bănuiţi de participare la o asociere având ca obiectiv terorismul internaţional, a menţionat procurorul italian. Ei se aflau de asemenea în contact cu un alt cuplu, care a plecat în luna februarie pentru a se alătura combatanţilor jihadişti în Siria sau Irak, unde şi-au luat şi cei trei copii. Conform primelor indicii, acest al doilea cuplu ar fi format dintr-o italiancă, pe nume Alice, ce s-a convertit la islam cu opt ani în urmă şi dintr-un imigrant marocan, Mohamed Koraichi, care lucra în Italia ca sudor.

Acesta din urmă a cerut din Siria cuplului arestat joi să acţioneze oricum şi oriunde pentru a lovi statul italian.

Mama lui Alice a semnalat anul trecut în luna mai că fata ei, ginerele şi cei trei copii ai lor au dispărut. Înainte de plecare, Alice şi-a lăsat la domiciliul din Italia un mesaj în care cere să nu fie căutată. În imaginile găsite pe profilul de Whatsapp al lui Koraichi investigatorii italieni au recunoscut copiii cuplului, îmbrăcaţi precum combatanţii jihadişti.