Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.04.2016

Dialog al Premierul Pavel Filip cu ministrul Afacerilor Externe din Lituania privind stadiul realizării Agendei de Asociere

Dialog al Premierul Pavel Filip cu ministrul Afacerilor Externe din Lituania privind stadiul realizării Agendei de Asociere

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, 27 aprilie a.c., o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius. Oficialii au discutat despre rezultatele realizării Agendei de Asociere, procesul de implementare a reformelor în sectorul justiției și cel financiar-bancar, precum și asupra cooperării cu partenerii de dezvoltare.
 
Premierul a subliniat caracterul ascendent al relațiilor bilaterale la nivel politic și economic şi a reiterat interesul autorităților de la Chișinău pentru valorificarea deplină a potențialului de cooperare bilaterală, o platformă eficientă în acest sens fiind Comisia moldo-lituaniană pentru integrare Europeană. În context, ministrul de Externe al Lituaniei a anunțat că următoarea reuniune a Comisiei ar putea avea loc la Chișinău, în toamna anului curent.
 
De asemenea, Pavel Filip a menţionat, în cadrul dialogului cu șeful diplomației lituaniene, că punerea în aplicare a Planului Național de implementare a Acordului de Asociere RM-UE rămâne şi în continuare o prioritate strategică a Republicii Moldova.
 
Șeful Executivului a subliniat, totodată, eforturile constante ale noului Cabinet pentru a reduce, în cel mai scurt timp posibil, restanțele acumulate de-a lungul vremii, respectiv munca consistentă și eficientă care se depune pentru a recâștiga pe deplin încrederea partenerilor de dezvoltare.
 
La rândul său, Linas Linkevicius a apreciat eforturile Guvernului privind realizarea agendei europene, asigurând șeful Executivului de acordarea în continuare a susținerii și asistenței în implementarea reformelor, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus