Linkuri accesibilitate

Lecția de toleranță


Lecția de toleranță
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:05 0:00

Consilier raional şi fost profesor de istorie, Iurie Zagorcea conduce, la Edineț, o asociaţie care adună mărturii despre tragicele evenimente de acum 75 de ani, când mii de oameni din Basarabia au fost ucişi pe străzi şi în casele lor pentru simplul fapt că erau evrei. Cei care au rămas în viaţă după primele masacre, din vara anului 1941, au fost adunaţi în ghetouri şi în lagăre regionale, de unde au pornit, pe jos, într-un marş al morţii spre Transnistria. Un astfel de lagăr a existat, din iulie până în octombrie 1941, şi în oraşul Edineţ, unde au fost concentraţi nu doar evreii din oraş şi din împrejurimi, dar şi din Cernăuţi. În total, circa 13.000 de persoane... Pe locurile unde au fost executați evrei, membrii Asociației „Nemurire” instalează monumente. De asemenea, la iniţiativa organizaţiei, o arteră a oraşului Edineţ, în cartierul locuit cândva de evrei, a primit un nume înspăimântător: strada Holocaustului. Un reportaj de Eugenia Pogor.

XS
SM
MD
LG