04:58:18 19.04.2024
Stiri

Doi GENERALI din R. Moldova, decorați de Timofti. Un fost ministru a primit „Ordinul Republicii”

Politică 27.04.2016 17:50 Vizualizări2976 Autor: Ziarul National


Doi GENERALI din R. Moldova, decorați de Timofti. Un fost ministru a primit „Ordinul Republicii”

Președintele Nicolae Timofti a decorat astăzi, de Ziua Drapelului de Stat, zeci de persoane din R. Moldova.

Printre acestea se află doi generali, unul dintre care fost ministru al Afacerilor Interne, artiști, un consilier prezidențial, profesori, jurnaliști, dar și angajați de la magazinul „Unic”, vândut recent, economiști etc.

„Perioada pe care o traversăm este una deloc ușoară. Ne confruntăm cu provocări de ordin economic, social, politic. Dar şi în aceste circumstanțe nu putem să nu apreciem la justa valoare meritele celor care îşi aduc contribuția la consolidarea statului nostru, la prosperarea lui economică, socială şi spirituală”, le-a spus șeful statului celor prezenți la ceremonia de astăzi.

Vedeți mai jos cine și ce ordine și medalii a primit:

„Ordinul Republicii”:

CATAN Victor - general-maior de poliţie în rezervă

CĂPĂȚINĂ Tudor - președinte al Asociaţiei Obşteşti „Uniunea Cernobîl” din Moldova

MIDRIGAN Ion - medic chirurg la Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare a

Cancelariei de Stat

NEAMȚU Petru - director artistic și prim-dirijor al Orchestrei de Muzică Populară

„Folclor”

SOFRONI Dumitru - șef de laborator la Institutul Oncologic;

Ordinul „Credinţă Patriei” clasa I

BABIN Oleg - colonel de poliţie în rezervă

PAVLOV Ştefan - colonel de poliție

ȚĂRNĂ Victor - director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat

ȚURCAN Ion - general-maior de poliție, viceministru al Afacerilor Interne

UNTU Vasile - participant la conflictul militar (1991-1992);

Ordinul „Credinţă Patriei” clasa III

BANARI Alexandru - participant la conflictul militar (1991-1992)

CAŢ Marius - colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat

CONDREA Mihail - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău

ERIZANU Iurie - maior de poliţie

GROZA Corneliu - colonel de poliţie

MAXIAN Marin - colonel de poliţie

MIHAI Sorin - colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat

ONCEA Mihail - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din municipiul Chișinău

SCURTU Veaceslav - locotenent-colonel de poliţie;

Ordinul „ Gloria Muncii”

BEJAN Ana - fostă profesoară, orașul Soroca

BUTUCEL Silvia - membru de onoare al Consiliului de Administrare al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova

CONDREA Eugen - preot-paroh al Bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Complexului Memorial dedicat victimelor catastrofei de la Cernobîl

CREŢU Lucia - şef al Serviciului Arhivă al Consiliului Raional Soroca

GORII Maria - profesoară la Colegiul Politehnic din Chișinău

HMARNÎI Iurie - preşedinte al Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului din Afganistan din municipiul Bălţi

LISENCO Vladimir - medic-şef al Centrului de Sănătate Publică, raionul Cahul

MANALACHI Vasile - vicedirector al Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului

ŢÎMBALIUC Valentin - consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale;

Medalia „Meritul Militar”

MALACHI Ruslan - căpitan al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat

MUNTEAN Efim - locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Informații și Securitate

PADUCA Natalia - locotenent-colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;

Medalia „Pentru Vitejie”

VISCUN Ion - participant la conflictul militar (1991-1992);

Medalia „Meritul Civic”

BALABAN Oleg - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Șoldănești

BELONOȘCA Ludmila - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Ocnița

COCERVA Ludmila - şef de secţie la Magazinul Universal Central „Unic” SA

CORNEȚCHI Aurelia - director adjunct al Muzeului Național de Istorie a Moldovei

DIMITROV Afanasie - conducător de brigadă în Cooperativa Agricolă de Producţie „Glia”, raionul Cantemir

GRIBINCEA Olimpiada - şef al Serviciului Arhivă al Consiliului Raional Hânceşti

GRIGORESCU (Grigoriev) Grigore - jurnalist

LUPESCU Tudor - inginer-șef de proiect la Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului

MALANCIUC Nicolae - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Ungheni

MÂNZARARI Valentin - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Anenii Noi

MOCAN Vasili - pedolog-coordonato la Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului

PERJUN Raisa - şef al Serviciului Arhivă al Consiliului Raional Ocniţa

PLOȘNIȚA Elena - secretar științific al Muzeului Național de Istorie a Moldovei

PRISECĂREAN Liudmila - şef al Serviciului Arhivă al UTA Găgăuzia

SANDUŢA Natalia - ex-director al Magazinului Universal Central „Unic” SA

SCROB Efrosinia - şef de secţie la Magazinul Universal Central „Unic” SA

SOJANSCHII Vladimir - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din sectorul Buiucani, municipiul Chișinău

STULLER Gero - atașat al Ministerului Federal pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecția Consumatorului la Ambasada Republicii Austria în Republica Moldova;

Titlul onorific „Artist al Poporului”

RUSU Nicolae - regizor de spectacole muzical-concertistice;

Titlul onorific „Maestru în Artă”

BĂTRÎNU Timofei - membru al Uniunii Artiştilor Plastici

VENGHER Mihail - specialist principal, fotograf al Agenţiei Informaţionale de Presă „Moldpres”;

Titlul onorific „Om Emerit”:

PÎSLARU Eugen - director general al Întreprinderii Mixte Moldo-Belgiene „Sălcuţa”, raionul Căușeni

SCALNÎI Ludmila - ex-președinte al Consiliului Republican al Femeilor

ȘLEAHTIȚCHI Mihail - consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul culturii, învățământului și științei.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md