(VIDEO) Droguri în valoare de 100 mii de lei, depistate de poliție

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi bărbați de 27 și respectiv 30 de ani, domiciliați în Chișinău și raionul Cahul, sunt suspectați de comercializarea substanțelor narcotice.

După o lună de documentare, oamenii legii au reținut în flagrant doi bărbați în timp ce transportau spre capitală, cu un mijloc de transport substanțe narcotice. Aceștia, comercializau drogurile pe teritoriul raionului Cahul și Chișinău.

În ușile din spate a automobilului au fost depistate 2 kilograme de marijuana, ambalate în pachete din polietilenă, iar la domiciliile celor doi au fost depistate şi ridicate aproximativ 20 grame de amfetamină, 1 kg de marijuana și un pistol de model „Bereta” păstrat ilegal, sustras din una din țările UE.

În cadrul audierilor, suspecții și-au recunoscut vina. Dacă drogurile erau comercializate, aceștia ar fi avut un venit de 100 de mii lei.

Unul dintre suspecți este reținut pentru 72 de ore, iar al doilea este cercetat în stare de libertate. Aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...