Patru poliţişti au fost traumatizaţi şi internaţi. De asemenea, operatorul Jurnal TV Vladimir Berghii a fost stropit cu gaz lacrimogen de poliţişti. Totodată, mai mulţi protestatari au fost stropiţi cu gaze şi au fost transportaţi la Urgenţă.

Şeful IGP, Alexandru Pînzari, a comentat incidentul în care operatorul postului nostru de televiziune a avut de suferit, declarând că, de fapt, legea permite utilizarea gazului lacrimogen. „Legea permite să aplicăm mijloace speciale cum ar fi gazul lacrimogen când viaţa angajatului este pusă în pericol”, a declarat Pînzari.

Incidentul s-a produs la intersecţia bd. Ştefan ce Mare cu strada Bulgară, acolo unde între protestatari şi poliţişti s-au iscat altercaţii.

Potrivit legislaţiei penale, acţiunile de organizare sau conducere a unor dezordini în masă, însoţite de aplicarea violenţei împotriva persoanelor, distrugeri de bunuri, de aplicarea a obiectelor utilizate în calitate de armă, precum şi de opunere de rezistenţă violentă sau armată reprezentanţilor autorităţilor, se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 8 ani.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.