(VIDEO) Manchester United s-a calificat în finala Cupei Angliei după un meci spectacol cu Everton

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Manchester United s-a calificat sâmbătă în finala Cupei Angliei, după un meci spectacol cu Everton, câștigat în ultimele secunde.

„Diavolii” aveau o ultimă șansă de a-și salva un nou sezon execrabil și au dominat meciul de pe Wembley, deschizând scorul în minutul 35, prin belgianul Fellaini. Fostul jucător al lui Everton a punctat printr-un șut din apropiere, după o centrare excelentă venită de pe stânga.

Repriza secundă a aparținut „caramelelor”, care au ratat în minutul 55 un penalty, executat de Lukaku și apărat de De Gea.

Egalarea a venit în minutul 77, când Smalling și-ar trimis în proprie poartă o centrare a lui Deulofeu. Atunci când toată lumea se pregătea de prelungiri, Martial a marcat golul calificării, finalizând o pasă a lui Herrera.

Manchester United își va afla adversara din finală mâine, după meciul dintre Watford și Crystal Palace.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...