Trei indivizi, reţinuţi! Au furat cinci miei și două motocultoare

Trei indivizi cu vârste cuprinse între 28 și respectiv 46 de ani, domiciliați în Chișinău și raionul Strășeni au fost reținuți de poliţiştii din Hâncești, fiind suspectați de comiterea infracțiunilor de furt.

Astfel, în noaptea de 21 spre 22 aprilie, curent suspecții au pătruns în 3 gospodării din localitatea Buţeni, raionul Hânceşti de unde au sustras 5 miei și 2 motocultoare de model „Buivol”, cauzând daune materiale victimelor, în  sumă totală de aproximativ 30 000 lei.

Urmare a perchezițiilor efectuate de polițiștii din Hâncești, la domiciliile bănuiților au fost găsite şi ridicate bunurile sustrase, care urmează a fi restituite proprietarilor.

Pe numele bănuiților au fost iniţiate cauze penale pentru ”Furt”, iar dacă vinovăția  acestora va fi dovedită, conform legislației în vigoare riscă până la 4 ani privaţiune de libertate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.