Potrivit oamenilor legii, ei ar fi intrat pe timpul nopţii în patru gospodării din satul Buţeni, raionul Hânceşti, şi ar fi furat două maşini agricole şi cinci miei. Proprietarii au observat lipsa bunurilor şi au anunţat imediat poliţia, iar bărbaţii au fost prinşi în scurt timp. Valoarea bunurilor se ridică la aproximativ 30 de mii de lei.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală, iar suspecţii riscă până la patru ani de închisoare.