Uniunea Europeană cere Ucrainei să numească un procuror general competent și independent

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Uniunea Europeană a cerut joi Ucrainei să numească un procuror general independent și care să aibă competențele necesare, în momentul în care un nou proiect de lege, care deschide calea numirii unui procuror general fără experiență în domeniul juridic, urmează să fie depus în parlament, relatează AFP.

Partidul președintelui a depus săptămâna aceasta un proiect de lege care i-ar permite lui Petro Poroșenko să numească un procuror general fără studii de drept sau care nu are 10 ani de experiență în acest domeniu.

Dacă va fi adoptată această modificare în legislația ucraineană, atunci un candidat precum Iuri Luțenko, de meserie inginer, în prezent șeful grupului parlamentar al Blocului Poroșenko, ar putea primi postul de procuror general. Chiar Iuri Luțenko a declarat că președintele examinează în prezent patru candidaturi pentru acest post, inclusiv pe a sa.

În cadrul unei conferințe de presă la Kiev, comisarul european pentru extindere Johannes Hahn a cerut parlamentului ucrainean și președintelui Poroșenko să „numească un procuror general independent și orientat către reforme”.

„Populația are nevoie de un semn clar de angajament pentru reforme serioase și pentru a se pune capăt vechilor practici. Și (populația) se așteaptă ca procurorul general să fie o persoană familiarizată cu problemele juridice și care ar trebui să aibă pregătire în acest domeniu”, a mai spus el.

Parchetul general ucrainean este bănuit de zeci de ani că ia decizii motivate politic. În pofida schimbării puterii în Ucraina la începutul anului 2014, după revolta proeuropeană din Piața Maidan, parchetul general se află încă în mod regulat în mijlocul unor scandaluri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...