Deși plouă, meteorologii au emis o avertizare de secetă și solicită cetățenilor să consume rațional apa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Agriculturii a anunțat printr-un mesaj pe Facebook că în a doua parte a zilei se așteaptă schimbarea bruscă a vremii.

Asftel, în a doua parte a zilei în republică și la Chișinău se prevăd intensificări ale vântului nord-estic în rafale de până la 15-18 m/s.

De partea cealaltă, chiar dacă ultimele două zile au fost ploioase, meteorologii au emis o avertizare de secetă hidrologică, valabilă până la 29 aprilie pe tot teritoriul Republicii Moldova.

„Din lipsa precipitațiilor, în râurile și lacurile republicii în intervalul 19 – 29 aprilie se va atesta secetă hidrologică”, se arată într-un comunicat al Serviciului Hidrometeorologic de Stat.
sd
Totodată, meteorologii solicită agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă.

De menționat că, ploi urmează să cadă întreaga săptămână, cu reprize în care și soarele se va arăta dintre nori. Spre sfârșitul săptămânii temperaturile însă mai cresc puțin, ajungând până la 20 de grade Celsius în sudul republicii.

Prognoza meteo detaliată poate fi văzută aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...