Actualitate

Experţi:Stoparea investiţiilor din buget ar putea crea probleme pe termen lung,

De această părere sunt experţii Veaceslav Ioniţă şi Sergiu Gaibu, care au declarat în cadrul unor dezbateri publice că în lipsa finanţării externe, a suportului bugetar, Guvernul e pus în situaţia „de a supraveţui”, iar mijloacele de care dispune îi permit doar să achite salariile bugetarilor şi pensiile, transmite IPN.

„În 2014 circa 1500 de diverse obiective – grădiniţe, puncte medicale, şcoli, tronsoane de drumuri au fost reparate, pe alocuri construite din nou. În prezent, din lipsă de bani, nu se mai face nimic”, a spus Veaceslav Ioniţă.

În paralel, nu au fost plătiţi furnizorii, agenţii economici, participanţi la achiziţiile publice de bunuri, servicii şi lucrări. Potrivit experţilor, acest fapt a creat probleme businessului, iar unii oameni de afaceri şi-au anunţat insolvabilitatea.

„Este o lovitură foarte puternică adusă sectorului privat, întreprinderilor mici şi mijlocii. Iar noi spunem că anume acest sector stă la baza formării clasei de mijloc, care asigură viabilitatea oricărei economii şi care la noi lipseşte”, a adăugat expertul Sergiu Gaibu.

Participanţi la dezbatere au subliniat că o modalitate nefericită de soluţionate a austerităţii bugetare sunt şi acele majorări de taxe şi amenzi, prevăzute în proiectul politicii fiscale, vamale şi bugetare pentru 2016, aprobat de Guvern şi în primă lectură şi de Parlament.

Pe de altă parte, experţii au menţionat că Guvernul nu a elaborat şi nu posedă instrumente cât de cât plauzibile de reducere a cheltuielilor. Unul din acestea ţine de eficientizarea instituţiilor de stat şi optimizarea politicilor de distribuţie a resurselor financiare către activităţile cu valoare adăugată în economie.

Totodată, deşi veniturile colectate la buget de către Serviciul Fiscal de Stat şi Serviciul Vamal s-au majorat, un rezultat bun în situaţia economică actuală a ţării, administrarea fiscală şi vamală urmează fi îmbunătăţite în continuare.

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *