Chirinciuc: Leancă, omul Moscovei: îl vrea pe Dodon Președinte!

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, liberalul Iurie Chirinciuc, a publicat astăzi un articol pe blogul personal în care îl atacă pe liderul PPEM, Iurie Leancă. Potrivit lui Chirinciuc, atacurile popular-europenilor în Consiliul Municipal coincid cu cele ale partidelor pro-rusești și au scopul de instaurare a haosului. Liberalul s-a referit în special la noua inițiativă a fracțiunii PPEM de organizare a unui referendum privind demiterea lui Chirtoacă.

“Impresia mea este că aceasta e parte a unei ample strategii inspirate de Moscova. Or, este clar că Dorin Chirtoacă va ieşi învingător din acest referendum, lucru care l-a spus şi Primarul în cadrul unei recente emisiuni televizate, dar şi unii analişti politici. Deci, care în acest caz e miza celor din PPEM? Să dea o temă politică majoră paralelă cu cea a alegerii Preşedintelui, ca alte forţe democratice, pro-europene să se concentreze pe referendum, dar nu pe scrutinul prezidenţial, şi astfel să sporească şansele candidatului Moscovei de a deveni Preşedinte al RM! Asta e adevărata lor miză şi e bine că şi-au dat acum arama pe faţă. Cel puţin, vom şti ce jos fac în realitate şi cum trebuie să-i tratăm în continuare”, a scris Chirinciuc.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.